DNA verifică posibile fapte de corupţie ale unor magistraţi în cazul Gorbunov
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a declanşat verificări cu privire la eventuale fapte de corupţie ale unor magistraţi implicaţi în cazul lui Serghei Gorbunov, suspect în cazul dublului asasinat de la o casă de schimb valutar din Braşov.
DNA verifică posibile fapte de corupţie ale unor magistraţi în cazul Gorbunov (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)
"Datele solicitate nu sunt publice în conformitate cu articolul 12, alineatul 1, literele e şi f, din Legea 544/2001", a comunicat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, Biroul de presă al DNA, în urma unei solicitări făcute în legătură cu declanşarea unor verificări ale DNA privind posibile fapte de corupţie ale unor magistraţi.
Potrivit articolului 12, alineatul 1, al Legii 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor următoarele informaţii: e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare; f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces".
Joi, cinci magistraţi au fost demişi din funcţiile de conducere de la Parchetul Tribunalului Dolj şi de la Tribunalul Braşov. CSM i-a revocat joi pe preşedintele Tribunalului Braşov, Aurelia Munteanu, şi pe preşedintele Secţiei penale a acestei instanţe, Dan Iulian Năstase, amânând o decizie în cazul celor de la Tribunalul Dolj, pentru 11 februarie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
De asemenea, CSM i-a revocat din funcţii pe prim-procurorul Parchetului Tribunalului Dolj, Gheorghe Stoian, pe adjunctul acestuia, Tena Moraru, dar şi pe procurorul şef al Secţiei judiciare a Parchetului doljean, Ioana Sandu.
Citeşte şi
Procurorii şefi implicaţi în cazul lui Gorbunov, revocaţi
Judecătorii braşoveni implicaţi în cazul Gorbunov, revocaţi de CSM
Poliţia analizează ipoteza implicării a două persoane în crimele de la Braşov
Oftalmologul care l-a consultat pe Gorbunov, anchetat (Video)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO