Doar 1% dintre copiii instituţionalizaţi ce au fost abuzaţi ştiu că au dreptul de a nu fi agresaţi

Iniţiatorii proiectului au arătat că cercetarea a relevat existenţa unui anumit grad de confuzie în legătură cu definiţia conceptului de "drept al copilului" în rândul copiilor instituţionalizaţi.

Rugaţi să definească această sintagmă, de cele mai multe ori minorii au indicat un anumit drept fără a explica în mod clar sensul acestui concept, unii enunţând elemente legate de educaţie şi recreere, iar alţii nu au reuşit să redea în mod clar un anumit drept.

Astfel, zece la sută dintre copii au menţionat "dreptul de a fi informat cu privire la drepturile copilului", iar 14 la sută nu au ştiut să facă niciun fel de referire în acest sens.

"Cercetarea a identificat de asemenea o situaţie paradoxală: deşi 40 la sută dintre copiii pentru care statul preia rolul de părinte au fost expuşi unor abuzuri (fie de natura fizică: molestare, sau emoţională: neglijare, abandon) din partea propriilor familii, doar unu la sută dintre ei identifică explicit dreptul de a nu fi abuzat. O asemenea situaţie reduce capacitatea de a solicita ajutor instituţional în cazul în care un copil este expus unei situaţii concrete de abuz sau asistă la un comportament abuziv comis asupra unui alt copil.

În ce priveşte discriminarea copiilor instituţionalizaţi, aceasta este admisă de aproximativ jumătate dintre institutorii intervievaţi, vinovaţi de acest comportament fiind, de cele mai multe ori, colegii de şcoală (34 la sută), alţi copii (33 la sută), părinţii colegilor de şcoală (24 la sută), profesorii (14 la sută) sau chiar întreaga comunitate (cinci la sută).

De asemenea, aproximativ jumătate dintre minorii chestionaţi au admis că li s-a întâmplat să fie trataţi altfel decât ceilalţi copii.

În ceea ce priveşte politica centrelor cu privire la accesul copiilor la informaţii legate de propria identitate, aceasta este foarte permisivă, iar copiii sunt înştiinţaţi cu privire la dreptul lor de a solicita astfel de informaţii, fapt confirmat şi de către cei mici.

"Două treimi dintre ei au cerut informaţii despre familia lor naturală personalului centrului de plasament, iar dintre aceştia, nouă din zece s-au declarat mulţumiţi de informaţiile primite", se arată în raportul de cercetare.

Aproape în toate centrele de plasament incluse în cercetare există reglementări privind menţinerea legăturii între copil şi familie: existenţa unui program bine stabilit de vizite (40 la sută), deplasarea la domiciliu a copilului (14 la sută), menţinerea legăturii prin corespondenţă /telefon /internet (11 la sută), vizite permise în conformitate cu regulamentul de ordine interioară (doi la sută) sau cu reglementări juridice (zece la sută) sau petrecerea vacanţei împreună cu familia (şase la sută).

Majoritatea institutorilor chestionaţi (94 la sută) susţin că opinia copiilor este mereu luată în considerare atunci când trebuie luate decizii care îi privesc direct, ei fiind încurajaţi să se exprime liber în orice situaţie (30 la sută), atunci când întâmpină o problemă (21 la sută), în cadrul şedinţelor de consiliere (14 la sută), atunci când se negociază programul de relaxare (11 la sută), când îşi doresc ceva (zece la sută) sau în probleme legate de educaţie (zece la sută).

Se ţine mai puţin seama de opinia celor mici în situaţii precum: alegerea colegilor de cameră sau a vestimentaţiei, stabilirea regulamentului de ordine interioară sau menţinerea legăturii cu familia, alegerea educatorului de referinţă sau a profesiei pe care o vor urma.

Doar trei la sută dintre institutori recunosc existenţa unor situaţii de abuz în cadrul centrelor în care lucrează, iar acolo unde există, acestea au avut loc pe fondul conflictelor dintre copii şi au fost soluţionate prin mediere, neexistând situaţii în care abuzatorul să fi fost adult.

Iniţiatorii cercetării atrag atenţia că există un procent relativ mare de copii care declară că nu ar solicita ajutor în cazul în care ar fi obligaţi să muncească împotriva voinţei lor (11 la sută) sau dacă ar avea o nemulţumire legată de personalul centrului de plasament (18 la sută).

În ceea ce priveşte frecvenţa de desfăşurare a activităţilor casnice, copiii intervievaţi au declarat că obişnuiesc să cureţe camera în care locuiesc şi spaţiile comune, în vreme ce activităţi precum spălatul rufelor, gătitul sau participarea la cumpărături sunt foarte sporadice.

"Acest fapt ridică un semn de întrebare cu privire la dezvoltarea abilităţilor necesare pentru a duce un trai autonom după părăsirea centrului de plasament", se mai arată în raport.

Cercetarea s-a desfăşurat în 22 de centre de plasament, cel puţin două din fiecare regiune de dezvoltare a României. Dintre acestea, 82 la sută sunt situate în mediul urban, iar 18 la sută în mediul rural, fiind chestionaţi 93 de institutori şi 201 de copii instituţionalizaţi.

Cercetarea cu privire la cunoaşterea drepturilor copilului la nivelul copiilor instituţionalizaţi este componentă a proiectului "Fii informat! Cunoaşte-ţi drepturile!" implementat de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei cu suportul financiar al Uniunii Europene.