Doctorul Aurelian Ştefan, la Interviurile lui Cristoiu, despre revoluţia eliberării câinilor din lanţuri şi Tribunalul Animalelor: În România, creşte dragostea de animale

Aurelian Ştefan, medic veterinar şi fondatorul primului spital social pentru animale din România – Homeless Animal Hospital – povesteşte la Interviurile lui Cristoiu cum a înfiinţat acest spital, cum reuşeşte să se finanţeze, cât de importantă este sterilizarea animalelor de companie şi ce trebuie să ştii atunci când adopţi un prieten necuvântător.

Doctorul Aurelian Ştefan îşi propune să relanseze petiţia privind înfiinţarea unui Tribunal al Animalelor, care să judece actele de cruzime împotriva animalelor, petiţie care la un moment dat a strâns peste 20.000 de semnături.

De asemenea, Aurelian Ştefan propune Primăriei Capitalei să organize o paradă a animalelor de companie ale bucureştenilor, spunând că este un spectacol fascinant, care poate fi văzut deja în străinătate.

Aurelian Ştefan mai spune că în România, 80% din câini sunt în lanţuri, iar când îi vom elibera, atunci vom vedea o nouă revoluţie în România.

Prezentăm principalele declaraţii ale doctorului Aurelian Ştefan, sâmbătă, la Interviurile lui Cristoiu, de la Aleph News.

Despre atitudinea oamenilor faţă de animale

Aurelian Ştefan: Oamenii s-au schimbat. Copiii copiază ce văd în jurul lor şi, în general, copiii care văd lucruri bune iubesc animalele, copiii care nu văd lucruri bune cred că iau de la şcoală blândeţea faţă de animale şi cred că societatea, în general, se deschide către animale. Aş sfătui părinţii să-şi ia lor animale în casă şi să fie responsabili de ele, nu să dăm cadouri copiilor animale. Asta e o problemă. De Crăciun ţi-am adus un iepuraş. Nu e bine. Trebuie să gândeşti, e un nou membru al familiei. Nu cred că vrei să aduci cadou un membru al familiei. Trebuie să discuţi. Ce vrem? O pisică, avem timp de pisică, avem timp de căţel? Suntem activi? Hai să luăm un câine. Suntem mai sedentari? Hai să luăm o pisică. E bine să fii pregătit.

Aurelian Ştefan: Dacă ai o muncă de birou şi stai până târziu la serviciu sau acasă în faţa calculatorului, ia-ţi o pisică. Dacă eşti un om care are muncă pe teren, ia-ţi un câine. Merge cu tine, te însoţeşte şi va fi foarte bine. Dacă îţi iei pisică şi nu eşti acasă, pisica se va descurca. Dacă îţi iei câine şi nu eşti acasă, câinele va suferi.  Pisica e încă un univers total misterios şi ea îşi face de lucru. Se uită la televizor- mai nou trebuie să lăsăm televizorul deschis când plecăm de acasă – şi se distrează, îşi umple timpul cu televizorul, mai puţin cu radioul, doarme mult. Un câine e activ. Pisica poate să utilizeze spaţiul pe verticală, câinele mai puţin.

Despre cercetarea din domeniul veterinar în România

Aurelian Ştefan: Încă nu avem bani de cercetare în România. Nu am rupt piaţa cu un produs românesc, să vindem în alte părţi. Vă dau un exemplu, un produs care să vindece parvoviroza. Vorbim de cercetarea pentru medicamente. Cu bolile, cred că stăm şi mai prost. Vorbim de bani foarte mulţi care trebuie pompaţi în aşa ceva, iar universităţile noastre încă nu au această capacitate şi nu au un departament de cercetare foarte solid. Stăm slăbuţ. Cercetarea la nivel mondial vizează clar cancerul. Vă spun sincer că atunci când vom stăpâni cancerul la oameni, îl vom stăpâni şi la animale. E foarte, foarte asemănător. Închipuiţi-vă că dacă vrei să faci radioterapie unui căţel pur şi simplu nu ai unde. Şi se pierd vieţi de animale pentru că nu avem anumite tehnologii, dar venim foarte, foarte tare din urmă. Cred că în ultimii 30 de ani am salvat alţi 40-50 de ani.

Despre medicina veterinară din România

Aurelian Ştefan: Medicina veterinară în România este sută la sută privată. Sunt peste 300 de cabinete veterinare în Bucureşti. Lanţuri de cabinete veterinare nu avem încă. În Occident există tendinţa să se corporatizeze. Anglia acum se confruntă cu un sistem în care vin corporaţiile, fac un fel de monopol, impun preţul şi oamenii au început să-i dea în judecată, poate şi Guvernul, pentru că a permis să se concentreze toată puterea veterinară în mâna uneia sau a 2-3 companii care dictează preţul şi e foarte mare. Din punctul acesta de vedere, avem realităţi foarte dure şi foarte triste. Foarte multe animale nu beneficiază de un tratament dacă nu ai bani pentru el. Poate că în România costă 100 de dolari, dar în Anglia costă 1500 de lire, vă daţi seama că omul va fi nevoit să-şi adoarmă animalul.

Despre primul spital social pentru animale din România

Aurelian Ştefan: În domeniul medicinii veterinare, sunt un om de stânga. Noi, pentru motive foarte simple, putem să vedem animalele care suferă. Dacă o pisică are alergie la purici, devine toată o crustă şi devine un mic monstru care va fi respins  de societate pentru că are purici. Cine se îngrijeşte de ea nu are bani să-i pună o fiolă antipurici în ceafă. Există o inegalitate a stăpânilor. Animalele nu se pot trata singure. Aparţinătorul, că trebuie să eliminăm asta cu stăpânul, vine cu pacientul la doctor. Şi doctorul e privat care îi spune că îl costă 10 lei. Dacă nu are 10 lei, pleacă. Şi animalul acela nu va primi tratament deoarece costă 10 lei pe care eu nu-i am. Şi în momentul acesta ai nevoie de un medic veterinar social, care să te scoată un pic din impasul ăsta. Să-ţi dea mai ieftin, să-ţi dea gratuit, să dai ceva în schimb.

Aurelian Ştefan: Eu am înfiinţat primul spital social pentru animale din România.Vorbim de ecografii, radiografii, lasere, endoscopii, rinoscopii, lucruri foarte complexe şi foarte costisitoare care pot fi oferite de la zero lei. Internetul ajută oamenii să vină la noi. Dacă pisica unui miliardar are o problemă şi vine la noi în primul rând îi spuncă nu merita pisica, dar că o sa-l  ajut, e vorba de pacient.

Aurelian Ştefan: Uneori oamenii nu se duc ei la medic. Dacă eu nu mă duc la medic pentru o problemă foarte gravă, improbabil să duc pisica la medic. Totul se leagă de educaţie. Dacă oamenii se duc pentru o bubiţă la medic, aşa se va întâmpla şi cu pisica.

De ce este importantă sterilizarea câinilor şi pisicilor

Aurelian Ştefan: Sunt direct implicat şi interesat de situaţia animalelor fără stăpân din România. Lucrurile stau aşa. Din instinct animalele se înmulţesc. Studiile spun că o pereche de căţei, în 7 ani, dacă sunt lăsaţi şi liberi şi fără niciun fel de influenţă, produc vreo 60.000 de alţi căţei. Cifra este enormă. Nu există case pentru atâta populaţie de căţei şi-i vedem pe la adăposturi, pe internet pentru adopţii, pe stradă. Aceştia în final vor muri, vor suferi. Căţelul, care e o fiinţă sociala, dacă nu are casă, e clar că va suferi. Dacă te interesează protecţia adevărată a animalelor, n-ar fi bine să previi toată această poveste? De când m-am întors din America, de la medicul Jeff Young, unde am văzut ce înseamnă să te implici în protecţia animalelor, am spus ne întoarcem acasă şi facem asta. Pornim de la naşterile nedorite. Şi la pisici, la care este şi mai drastic. Pisicile pot naşte de trei ori pe an.

Aurelian Ştefan: Şi-atunci am spus aşa. Hai să prevenim toată povestea asta, să prevenim pe de o parte naşterile nedorite, întîmplătoare şi să şi ajutăm animalele să fie mai sănătoase. Pentru că asta facem cu această intervenţie de sterilizare. Noi am brevetat această intervenţie de sterilizare, încât am exportat-o în Elveţia, am predat-o eu. Înseamnă o tehnică în care să fii mai rapid, mai bun şi animalul să sufere cât mai puţin, pentru că vorbim despre o intervenţie chirurgicală. Unul se chinuie şi după două operaţii e obosit, iar noi după 30 de operaţii plecăm să alergăm 10 km.

Care sunt animalele de companie preferate ale românilor?

Aurelian Ştefan: În România, pe primul loc ca animale de companie sunt câinii, dar vin tare din urmă pisicile pentru că le descoperim din ce în ce mai mult. Oamenii stau în apartamente, care dacă e micuţ, ce se potriveşte ca animal? Pisica sau iepurele sau porcuşorul de Guineea. Să creşti un iepure e cam la fel de complicat ca la o pisică. E cam acelaşi lucru. Face la litieră, dar trebuie să-i dai morcovi, fân. Sunt mai uşor de dresat câinii, pisicile, după aceea iepurii.

De ce nu sterilizăm urşii în loc să-i omorâm?

Aurelian Ştefan: Nu sunt foarte în temă de ce nu sterilizăm urşii, dar s-ar putea să fie probleme de comportament în mediul lui natural, comparativ cu un urs intact sexual. S-ar putea să fie respins. Vorbim de lucruri mult mai fine. Dar e un lucru de făcut probabil dacă nu sunt efecte contrare.

Omul, pandemia şi animalul de companie

Aurelian Ştefan: În pandemie, omul a stat acasă şi ştiţi că se putea ieşi cu un animal. Şi dacă nu aveai, îţi luai un animal. Şi ieşeai cu el afară, în special cu căţeii. A fost medicament pentru foarte multă lume să iasă afară cu căţelul o jumătate de oră. Aveai motiv de două ori pe zi să ieşi din casă. Cred că a crescut cererea de adopţii deşi nu s-a simţit foarte mult în România, dar în America au fost adăposturi care au închis pentru că nu mai aveau niciun animal.

Pisică vs câine

Aurelian Ştefan: Am şi căţel, şi pisică, şi iepure. Şi din punct de vedere anatomic, pisicile văd altfel decât un căţel, ele au un spectru mult mai în profunzime. Simt mult mai mult decât un căţel. Au altă percepţie, procesează altfel, mult mai în detaliu. Şi te văd de la distanţă dacă vrei să le faci rău, dau un exemplu. Un pui de pisică de la o mamă speriată va fi şi el speriat. Mama îl va învăţa să nu aibă încredere în nimic. E foarte important ca un pui să stea cu mama cât mai mult. Îi oferă în primul rând informaţia de bază. Ce să mănânce, de cine să se teamă, până unde să se ducă. E bine să stea cu mama măcar până la înţărcare, uneori chiar şi un pic după. Există pericolul, dacă mama este un pic speriată, şi puii se vor sălbătici. Avem pisici sălbatice, şi câini sălbatici.

Cine sunt clienţii spitalului social pentru animale de la Piteasca

Aurelian Ştefan: Spitalul social înseamnă că dacă ajunge la noi un căţel care nu are pe nimeni, e rănit, să ajuţi fără bani. Social înseamnă acolo unde e nevoie de ajutor. Vin oameni cu animale, care n-au bani, care au bani, dar ne preferă pe noi, si oameni care dacă găsesc un căţel rănit pe stradă ajung la noi, dacă vor. Dacă este un caz grav, nu plătesc. După ce îl facem bine, sun adăposturi, postez pe Instagram, îl sun pe omul care l-a adus şi în 99% din cazuri îl adoptă. Suntem o mare echipă. Aproape 20 de oameni. Trăim în principal din ce produce spitalul, ce primim de la oamenii care ne preferă pe noi şi plătesc, şi pentru 4500 de animale, cazuri sociale, pe care le vedem anual, prin asociaţia pe care o conduc – World Veterinary Emissaries, cerem ajutorul celor cărora le pasă de animale sau al societăţilor care vor să doneze, conform legii sponsorizării. Suntem înscrişi în toate registrele cu putinţă, primim donaţii şi cerem donaţii, şi din străinătate.

Ce înseamnă Pune 10 lei la treabă

Aurelian Ştefan: Pune 10 lei la treabă este ideea mea când am făcut spitalul. Am zis aşa: Domne, haide să cerem românilor să dea foarte puţin pe lună pentru pentru cazurile acestea pe care le postăm zilnic. Postăm zilnic un caz şi acel caz are în spate alte 10-12 cazuri pe care nu le vede ecranul. Pe acest grup de Facebook Pune 10 lei la treabă postăm un caz. Avem un site, homelessanimalhospital.org, pe Instagram este pagina homelessanimalhospital, iar pe facebook sunt mai multe, dar două sunt mai importante, veterinărescu, unde eu vreau să fac şi un pic de educaţie, să le dau oamenilor informaţie veterinară de calitate, şi un grup homelessanimalhospital- Pune 10 lei la treabă, unde zilnic este un caz, cel mai impresionant.

Aurelian Ştefan: Reuşim prin susţinerea românilor să tratăm 4500 de animale anual. De pe stradă, de la pensionari, mame singure cu copii. Uneori le spunem ok, puteti să daţi 10 lei pe lună până când aveţi un serviciu? Da, domnule, pot. În domeniul animalelor, categoric sunt un om de stânga. Având şi o clinică privată în Craiova, unde şi acolo un proiect social mult mai micuţ aş spune că încerc să menţin un echilibru. Vorbim de lucruri care costă foarte mult. Vă dau un exemplu. Un ecograf performant costă poate 40.000 de euro. N-ai acces să-l cumperi dacă tu faci pe zero lei.

Aurelian Ştefan: Animalul lovit de maşină pe stradă este cazul cel mai grav. Aici nu sunt probleme simple. Vorbim de lucruri care costă foarte mult să le repari şi ca bani, ca timp, ca energie umană. Sunt foarte multe costuri. Deci animalul de pe stradă, omul sărac care ne cere ajutorul pentru animalul lui, persoane cu situaţii speciale, cu diverse dizabilităţi, copii cu diverse forme de autism, ale căror animale au probleme şi eu sunt direct interesat să-l fac bine pe acel animal ca să se întoarcă la copil. Trebuie să-l facem bine pentru ca acel copil special să-l aibă  în continuare. Odată, o doamnă a adoptat un căţel de la adăpost care a intrat la ei în casă cînd copilul lor nu vorbea. La foarte scurt timp copilul a început din nou să vorbească. Cu căţelul la început, şi apoi a devenit un copil normal.

Despre adopţia de animale în România

Aurelian Ştefan: Adopţia la români face paşi mici spre mai bine. Nu avem o cultură, nu avem educaţia asta. Nu toţi vor animale, nu la gradul de care noi avem nevoie. America e în top la adopţii, în ceea ce înseamnă sterilizări, dar şi în eutanasiere. În America este un echilibru. Dar avem nevoie de educaţia oamenilor, să le spunem: de ce să adopţi un căţel, traficat poate, despre care nu ştii în ce situaţie vine, de ce să perpetuezi această practică şi să nu mă duc la adăpostul de animale sau să deschid laptopul şi să caut un pisoi pentru adopţie. Ai de unde alege.

Aurelian Ştefan: La adopţia unui animal există chimie. Oamenii rezonează diferit. Că e cel mai mic şi mai pricăjit, că e cel  mai ţanţoş. În general, la adopţie este şi un marketing. Dacă un câine sau o pisică miroase urât nu o sa fie adoptat niciodată. Dacă stă în mizerie, nu ajunge nimeni la el. Deci vorbim şi aici de o piaţă socială a salvării vieţilor de animale. Şi, culmea, şi veterinarii, cei adevăraţi sunt şi ei în ceea ce se cheamă de the business of saving lives. Şi asociaţiile au taxe, angajaţi.

Ce aşteptări au medicii veterinari de la statul român

Aurelian Ştefan: În primul rând să reglementeze piaţa muncii, să putem să avem diplome recunoscute peste tot. deci trebuie rezolvat cu titlurile academice. La fel, comerţul cu medicamente tinde să devină unul extrem de lax, extrem de corporatist dacă vreţi. (…) Suntem rugaţi să recomandăm ceva nou, după care ne trezim că peste 3 ani e pe raftul unui supermarket. Pe lângă reţeaua de cabinete veterinare există şi o reţea de farmacii veterinare – petshopuri, farmacie- deţinute în mod normal de un medic veterinar şi nu pot elibera orice, dar presiunea pharma ca să elibereze aproape orice este foarte mare. Se eliberează doar cu reţetă şi să ştiţi că e foarte bine aşa pentru că noi nu putem să otrăvim natura. Noi medicii veterinari avem un rol covârşitor în protejarea vieţii oamenilor, prin ceea ce mănâncă. Antibioticul dat unei vaci ajunge în lapte. Dacă medicul veterinar nu verifică ce e acolo, e catastrofă.

O propunere: Marşul animalelor de companie din Bucureşti

Aurelian Ştefan: Mă gândeam la un moment dat la un marş al animalelor bucureştene. Există în străinătate. Aţi vedea ceva fascinant. Dacă am scoate jumătate din animalele care trăiesc în spatele ferestrelor unui oraş, ar ieşi ceva absolut senzaţional. Ridic la fileu Primăriei Bucureşti să organizeze Bucharest Animal Walk, în care, pe Calea Victorie să ne scoatem ce avem... pisici în rucsaci cu fereastră şi căţeii, fiecare ce are. Să arătăm că există şi aceste suflete în oraş. Merită să fie recunoscute, dacă vreţi.

Despre revoluţia eliberării câinilor din lanţuri şi Tribunalul Animalelor

Aurelian Ştefan: În România, creşte dragostea de animale. Această creştere depinde de bunăstare, categoric. Ca să mai hrăneşti un câine îţi trebuie să ai ceva parale, trebuie să-l plimbi, să-l îngrijeşti, să-l duci la doctor, etc. Clar de bunăstarea oamenilor, dar şi gradul de educaţie. În România, 80% din câini sunt în lanţuri. Asta e o problemă. Când vom elibera câinii din lanţuri o să vedeţi o nouă revoluţie în România şi va fi cu animalele. Sper să se întâmple urgent. Sunt într-un grup care îşi propune treaba asta. Să vedem. La momentul acesta, legea nu incriminează încă legarea câinelui.

Aurelian Ştefan: Poliţia animalelor este încă în formare. Aş spune că ar trebui să se transforme într-un organ în primul rând de informare. Sigur, cazurile grave trebuie investigate şi duse în faţa instanţei, ca să hotărască instanţa. La un moment dat, eu am făcut o petiţie pentru înfiinţarea unui tribunal al animalelor. Am încă petiţia şi ar trebui să o reactivez. Cred că are 20.000 de semnatari. Oamenii să ştie că dacă e un tribunal, cu un parchet lângă, nu mai e de joacă. Ar trebui un medic veterinar, un biolog care are Dreptul, şcoala de magistraţi. Credeţi-mă că ar fi foarte mulţi judecători care ar vrea, şi am discutat personal, să judece numai speţe cu animale. E cu totul altceva. Şi pedepsele sunt diferite. Şi ar trebui şi Dreptul să fie schimbat. Nu l-aş băga la puşcărie pe unul care chinuie un animal într-o anumită măsură, i-aş da un job, cu un tricou pe el inscripţionat: am chinuit un căţel şi-mi pare rău şi acum strâng rahat la adăpost.