Doi adolescenţi duşi la audieri la Secţia 4 Poliţie din Constanţa au reuşit să fugă pe un geam
Doi adolescenţi care au fost duşi pentru audieri într-un caz de furt la Secţia 4 de Poliţie din municipiul Constanţa au reuşit să fugă, vineri dimineaţă, pe un geam al clădriii, după ce au fost lăsaţi pentru scurt timp fără supraveghere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform unor surse din IPJ Constanţa, cei doi adolescenţi fuseseră aduşi la Secţia 4 Poliţie joi noapte, fiind suspecţi într-un caz de furt.
Ei au fost introduşi pentru audieri într-o cameră aflată la demisol, iar la un moment dat, deşi erau încătuşaţi, au reuşit să fugă pe un geam profitând de faptul că au rămas pentru câteva momente neasupravegheaţi.
Potrivit IPJ Constanţa, deşi cei doi minori nu erau reţinuţi, ei fuseseră încătuşaţi întrucât poliţiştii îi cunoşteau şi ştiau că ar putea încerca să fugă.
La ora transmiterii acestei ştiri, cei doi sunt căutaţi de forţe ale Poliţiei constănţene.
Totodată, conducerea IPJ Constanţa a dispus întrunirea unei comisii speciale care să cerceteze împrejurările în care au fugit cei doi minori, precum şi cine se face vinovat de acest lucru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO