Doi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei şi un poliţist local, reţinuţi pentru corupţie
Cei doi agenţi de la Brigada Rutieră a Capitalei şi poliţistul de la Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti sunt urmăriţi penal din 16 iulie, pentru trafic de influenţă, arată marţi Parchetul Tribunalului Bucureşti, într-un comunicat de presă.
Procurorii i-au reţinut luni pe cei trei poliţişti şi au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă.
Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, cei trei au pretins şi primit 5.500 de euro de la patru persoane, denunţătoare în cauză, spunând că vor interveni la poliţiştii care instrumentau dosarele penale în care acestea sunt cercetate pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În schimbul banilor, poliţiştii au promis că cei patru vor obţine soluţii favorabile în dosare şi le vor fi restituite permisele de conducere.
Cercetările sunt continuate de Parchetul Tribunalului Capitalei şi Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti.