- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Doi agenţi de la Poliţia Rutieră Vaslui, judecaţi pentru fals intelectual şi fals în înscrisuri
Doi agenţi din cadrul Poliţiei Rutiere Vaslui sunt judecaţi de magistraţii Tribunalului Vaslui pentru fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale, ambii fiind suspendaţi din activitate până la definitivarea proceselor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Magistraţii Tribunalului Vaslui au pe rol dosarele a doi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui, care au fost trimişi în judecată de procurorii vasluieni pentru fals intelectual, respectiv fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale.
Cei doi poliţişti au avut, miercuri, termen în cele două procese în care sunt judecaţi, iar ei şi-au exprimat nevinovăţia faţă de faptele de care sunt acuzaţi.
Până la definitivarea proceselor, cei doi agenţi de la Poliţia Rutieră au fost retraşi din activitatea operativă, ei fiind puşi la dispoziţia şefului IPJ Vaslui.
"Potrivit Legii 360/2002 privind Statutul Poliţistului, cei doi agenţi de poliţie au fot puşi la dispoziţie în sensul că îndeplinesc în acest moment numai sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite în scris de şeful IPJ Vaslui. Practic, ei nu vor mai avea activitate operativă, ci doar muncă de birou constând în activităţi cu caracter administrativ", a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.
Unul dintre poliţişti, agentul Cristian Zamfir, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Tribunalului Vaslui după ce, în cursul anului 2010, nu a sancţionat un conductor auto pe care l-a depistat în trafic cu inspecţia tehnică periodică a autoturismului expirată. Acest fapt a avut loc după ce şoferul l-a denunţat pe poliţist la Parchet pe motiv că omul legii ar fi luat mită 250 de lei ca să nu-l mai amendeze, acuzaţie considerată ulterior neîntemeiată de procurori. Şoferul a depus reclamaţia la Parchet în momentul în care a constatat că agentul Cristian Zamfir l-a sancţionat cu puncte amendă pentru depăşirea vitezei şi lipsa centurii de siguranţă.
Cel de-al doilea agent de poliţie, Cosmin Dragalina, a fost trimis în judecată tot de către procurorii Parchetului Tribunalului Vaslui după ce i-ar fi emis unui conducător auto trei dovezi de circulaţie false, deşi respectivului şofer îi fusese întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice peste limita legală. Cel care a descoperit aceste nereguli a fost un coleg de la Poliţia Rutieră de-al lui Dragalina, când l-a oprit în trafic pe şoferul în cauză şi a verificat în baza de date a Poliţiei acele dovezi cu care circula.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO