Doi bărbaţi din Cluj-Napoca au fost reţinuţi pentru şantaj

Doi bărbaţi din municipiul Cluj-Napoca au fost reţinuţi pentru 24 ore pentru şantaj, după ce au ameninţat un bărbat şi i-au solicitat diverse sume de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
4 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoralul de Poliţie Judeţean Cluj, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, miercuri, de un bărbat în vârstă de 34 de ani că, din luna decembrie 2010 şi până în prezent, a fost ameninţat cu acte de violenţă de Sergiu P. şi de Mircea T., care îi solicitau diferite sume de bani în mod injust.

Conform sursei citate, din primele declaraţii ale victimei, poliţiştii au stabilit că în luna noiembrie 2010, aceasta a fost contactată de o persoană care avea nevoie de consultanţă financiară.

Astfel, reclamantul i-a recomandat o persoană din domeniu care se ocupă cu tranzacţionarea de acţiuni. Reclamantul a primit 7.800 de dolari pe care i-a dat consultantului financiar pentru a-i investi, sumă la care a adăugat 7.200 de dolari, propria investiţie.

În luna decembrie 2010, reclamantul a fost anunţat de consultantul financiar că a pierdut banii investiţi, dar că momentan nu are cum să îi înapoieze.

Victima a anunţat la rândul lui persoana de la care a primit suma de 7.800 dolari despre pierderea banilor.

"În perioada următoare, reclamantul a fost cautat de T. Mircea şi de P. Sergiu care au început să facă presiuni pentru a fi înapoiată suma de bani. Reclamantul le-a înapoiat suma de 7.800 dolari, dar în continuare cei doi au exercitat ameninţări cu acte de violenţă asupra reclamantului în scopul de a-l determina pe acesta să le dea diferite sume de bani. Din luna decembrie 2010 şi până în prezent, sub ameninţările celor doi, reclamantul le-a dat acestora bani, în mai multe tranşe, în total ajungând la suma de 9.400 de lei", se arată în comunicat.

Pentru prinderea celor doi suspecţi, poliţiştii au realizat un flagrant în momentul în care reclamantul le dădea o altă suma de bani, respectiv 100 de euro.

În urma probatoriului administrat, împotriva celor doi bărbaţi s-a dispus începerea urmăririi penale pentru şantaj şi s-a luat măsura reţinerii pe o perioada de 24 de ore.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici