Doi bihoreni, salvaţi de pompieri după trei ore în care au rămas blocaţi într-un turn de apă

Doi bărbaţi din Bihor au fost salvaţi, joi, de pompieri, după trei ore în care au rămas blocaţi în turnul de apă al fostului CAP din localitatea Sânnicolau Român, unde aceştia făceau lucrări de întreţinere şi s-au intoxicat cu vapori de vopsea şi monoxid de carbon, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
13 afișări

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", mai multe echipaje de la Oradea şi Salonta au intervenit, joi, în cazul a doi bărbaţi rămaşi blocaţi în turnul de apă al fostului CAP din Sânnicolau Român, unde făceau lucrări de întreţinere.

La locul incidentului au mers echipajele de descarcerare şi paramedici din cadrul Detaşamentului de Pompieri Salonta, cu o autoscară mecanică, un echipaj de terapie intensivă mobilă şi o autospecială de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 Pompieri Oradea.

Potrivit aceleiaşi surse, la sosirea echipajelor de salvare, cele două persoane se aflau în interiorul turnului, la o înălţime de circa 20 de metri, în stare de semiconştienţă, fiind în imposibilitatea de a ieşi de acolo singure. Astfel, cu ajutorul autoscării mecanice, salvatorii au ajuns în partea superioară a turnului şi au pătruns în interiorul acestuia.

"Acţiunea de salvare s-a dovedit a fi una foarte complexă ca urmare a lucrului la mare înălţime, intervenţiei în spaţii foarte înguste şi într-un mediu toxic. Echipaţi cu mijloace de protecţie individuală, cu ajutorul accesoriilor din dotare, salvatorii au ajuns cu dificultate la cele două victime", se arată în comunicat.

Operaţiunea de salvare a durat peste trei ore, iar cei doi bărbaţi, în vârstă de 43, respectiv 51 de ani, au fost evacuaţi şi predaţi echipajelor medicale, care le-au acordat primul ajutor, după care i-au dus la spital.

"În urma inhalării unei cantităţi apreciabile de vapori de vopsea şi monoxid de carbon, cele două victime au necesitat îngrijiri medicale de urgenţă, fiind transportate la spital pentru investigaţii", arată sursa citată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici