Prima pagină » Social » Urs prins în laţ într-o comună din Gorj. Avertizare prin sistemul Ro-Alert

Urs prins în laţ într-o comună din Gorj. Avertizare prin sistemul Ro-Alert

Localnicii din comuna Muşeteşti, judeţul Gorj, au primit duminică o avertizare prin sistemul Ro-Alert care semnala un urs prins în laţ, într-o pădure din localitate. Pompierii au pornit către zona indicată.
Loredana Ficiu
01 dec. 2019, 13:42, Social

Avertizarea semnala prezenţa unui urs prins într-un laţ, la graniţa cu oraşul Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj.

Oamenii au fost sfătuiţi să nu se apropie de urs.

„ISU Gorj a transmis prin intermediul aplicaţiei RO-Alert un mesaj de avertizare cetăţenilor din zona respectivă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

Către zona indicata au pornit pompierii, jandarmii şi inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj.