- Home
- Social
- VÂLCEA, (12.01.2017, 15:40)
- Ionut Jifcu
Doi copii de patru luni, respectiv doi ani, luaţi de autorităţi din Vâlcea, de la părinţii alcoolici
Doi copii în vârstă de patru luni şi doi ani din comuna Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, au fost luaţi din familie de autorităţi, joi, după ce vecinii au semnalat episoade repetate în care părinţii lor au consumat băuturi alcoolice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Urmărește
320 afișări
Doi copii de patru luni, respectiv doi ani, luaţi de autorităţi din Vâlcea, de la părinţii alcoolici
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vâlcea, Ana Maria Niţu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că o echipă formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, DGASPC şi Inspectoratului de Jandarmi Vâlcea s-a deplasat, joi, în urma sesizării primarului, într-o gospodărie din comuna Bărbăteşti.
Autorităţile au găsit aici doi copii, în vârstă de patru luni, respectiv, doi ani. Cei doi se aflau alături de tatăl lor, care era într-o stare avansată de intoxicaţie etilică.
"De precizat că mama, cu grave probleme de sănătate pricinuite tot de consumul exagerat de alcool şi cu un stil de viaţă promiscuu, conform declaraţiilor reprezentanţilor Primăriei Bărbăteşti care au monitorizat acest caz, părăseşte frecvent domiciliul, neglijând cei doi copii minori, cu nevoi specifice vârstei foarte fragede”, a declarat reprezentantul Prefecturii Vâlcea.
Constatând că minorii trăiesc în condiţii mizere, iar viaţa le este ameninţată din neglijenţa părinţilor, reprezentanţii DGASPC au preluat copiii şi i-au internat în Centrul de Primiri în Regim de Urgenţă din municipiul Râmnicu Vâlcea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Citeşte şi: Peste 100 de militari au intervenit pentru înlăturarea zăpezii în Bucureşti, Tulcea şi Constanţa
Citeşte şi: Sute de craioveni au rămas fără căldură în urma spargerii unuei conducte, din cauza frigului
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone.
-
astăzi, 08:15
Prognoză:precipitaţii puţine şi temperaturi peste cele normale în cea mai mare parte a lui februarie