Doi copii și tatăl lor, dispăruți în zona Vârfului Moldoveanu; salvamontiștii, altertați
Șeful Salvamont Nucșoara, Valentin Retevoi, a declarat, joi noaptea, corespondentului MEDIAFAX că salvamontiștii din Nucșoara au plecat în acțiune pentru căutarea a doi copii, de 6 și 10 ani, dar a tatălui acestora, care sunt dispăruiți. Mama minorilor este cea care a sunat după ajutor.
Retevoi a spus că cei trei făceau parte dintr-un grup de 40 de persoane care au urcat, joi, pe munte spre Vârful Omu. În zona lacului denumit Iezerul Tringhiular, copiii au spus că nu mai pot înainta și au rămas cu tatăl lor.
„Mama s-a dus cu grupul pe Vârful Omu, iar tatăl a rămas cu copiii, urmând să se întâlnească toți în Valea Rea, de unde au și pornit. Grupul a revenit, dar cei trei nu erau. S-au dus unde erau cazați și nu erau nici acolo. Am trimis deja o echipă, iar altele se pregătesc să intervină pentru căutarea celor trei persoane”, a declarat Retevoi.
Potrivit sursei citate, în zonă nu este semnal la telefonul mobil.