Doi dintre criminalii omului de afaceri Adrian Kreiner, prinşi în Regatul Unit

Poliţia Română a localizat duminică doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiţi în cazul crimei din Sibiu, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv în Scoţia şi Irlanda de Nord.

Urmărește
1420 afișări
Imaginea articolului Doi dintre criminalii omului de afaceri Adrian Kreiner, prinşi în Regatul Unit

Poliţia Română anunţă duminică faptul că în urma cooperării poliţieneşti internaţionale, dintre autorităţile române şi cele din Ungaria, Franţa, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi Republica Irlanda, Poliţia Română a localizat doi bărbaţi, ambii în vârstă de 35 de ani, bănuiţi în cauză, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, respectiv în Scoţia şi Irlanda de Nord.

Cei doi au fost depistaţi de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

În acest caz, poliţiştii au informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu privire la localizarea şi depistarea celor doi, care a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi devansarea termenului stabilit iniţial, astfel că, pe numele bărbaţilor au fost emise mandate de arestare preventivă şi, respectiv, mandate internaţionale de arestare.

Ulterior, autorităţile române au transmis autorităţilor din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord mandatele internaţionale de arestare, în vederea punerii în executare a acestora.

Poliţia Română continuă activităţile specifice, pentru localizarea celui de-al treilea bărbat, bănuit în cauză.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici