Doi fraţi au fost arestaţi pentru 15 furturi din case şi firme din zona municipiului Rădăuţi

Publicat: 03 04. 2011, 15:39
Actualizat: 06 11. 2012, 13:59

Potrivit IJP Suceava, cercetările poliţiştilor din Rădăuţi privind la furturile din locuinţe din perioada februarie – martie 2011, comise de M.I. (17 ani), din comuna tulceană Ciucurova, au scos în evidenţă faptul că furturile au fost făcute împreună cu fratele său, Nelu M. (18 ani), faţă de care Parchetul Judecătoriei Rădăuţi a confirmat începerea urmăririi penale pentru furt calificat şi distrugere.

Cei doi sunt suspectaţi de 21 infracţiuni, dintre care 15 furturi şi şase distrugeri, cu un prejudiciu total de 85.400 lei, din care s-au recuperat bunuri în valoare de 26.000 lei.

Judecătoria Rădăuţi a emis mandate de arestare preventivă de 29 zile pentru Nelu M. şi de 19 zile pentru M.I., cei doi fiind duşi în arestul IPJ Suceava.