Doi fraţi din Constanţa au fost arestaţi după ce au înjunghiat mortal un bărbat

Doi fraţi din satul constănţean Viroaga au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, fiind cercetaţi pentru crimă după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unui scandal izbucnit în barul din localitate, au înjunghiat mortal un bărbat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
70 afișări

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa, cei doi fraţii, Marian Zamfira de 28 de ani şi Iulian-Florin Zamfira de 21 de ani, au mers sâmbătă seară la barul din satul Viroaga unde au băut împreună cu un prieten. La un moment dat cei trei s-au luat la ceartă, iar Marian Zamfira şi-a înjunghiat prietenul în piept, victima reuşind să fugă din bar o scurtă distanţă, apoi s-a prăbuşit.

Cei doi fraţi, înarmaţi cu două cuţite şi un topor, au mers după bărbatul înjunghiat. Vecinii au intervenit în ajutorul bărbatului rănit şi au aruncat cu pietre spre agresori, iar cei doi fraţi au plecat fiecare la locuinţa sa.

Până la sosirea ambulanţei, bărbatul înjunghiat, în vârstă de 40 de ani, a murit pe stradă.

Procurorii Parchetului Tribunalului Constanţa au dispus, duminică, reţinerea pentru 24 de ore a celor doi fraţi, Marian Zamfira pentru omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, iar Iulian Zamfira pentru port fără drept a unei arme albe în locuri şi împrejurări ce pot periclita viaţa sau integritatea persoanelor şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.

În cursul celeiaşi zile a fost formulată propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile faţă de cei doi, propunere care a fost admisă de Tribunalul Constanţa, aceştia fiind încarceraţi la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

Pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina celor doi fraţi sunt, în cazul omorului calificat, închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul ultrajului contra bunelor moravuri şi tulburării grave a ordinii şi liniştii publice, închisoarea de la 2 la 7 ani, iar în cazul portului fără drept unei arme albe în locuri publice, închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici