- Home
- Social
- BRAŞOV, (13.02.2020, 18:18)
- Laura Petrescu
Doi gemeni de două luni şi jumătate au murit la câteva zile după ce au ieşit din spital. Deocamdată, nu se ştie cauza morţii
Procurorii din Rupea fac cercetări pentru ucidere din culpă după ce doi gemeni de două luni şi jumătate au murit la câteva zile de la externarea din spital. Unul dintre ei a murit acasă, iar al doilea a decedat, joi, la spital, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doi gemeni de două luni şi jumătate au murit la câteva zile după ce au ieşit din spital. Deocamdată, nu se ştie cauza morţii
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea fac cercetări pentru ucidere din culpă după ce doi gemeni de două luni şi jumătate au murit la câteva zile de la externarea din spital.
Unul dintre bebeluşi a murit acasă, iar celălalt a decedat, joi, la spital, unde a fost dus în stare gravă.
Sursele citate au precizat că deocamdată nu se ştie care este cauza morţii, urmând să fie făcute necropsii în acest caz.
La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Braşov au transmis că poliţiştii au fost sesizaţi că un copil în vârstă de două luni şi două săptămâni a decedat la domiciliul său din localitatea Apaţa.
„La faţa locului a intervenit un echipaj medical care a constatat decesul, cadavrul fiind preluat şi transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov pentru efectuarea autopsiei şi stabilirii cauzei reale a decesului. Ulterior, la data de 13.02.2020, în jurul orei 16.00, IPJ Braşov a fost sesizat de către reprezentanţi ai Spitalului de Copii Braşov cu privire la faptul că sora geamănă a minorului anterior menţionat, a fost adusă la această unitate medicală în jurul orei 12.15, decedând la scurt timp după ce a fost adusă”, a transmis IPJ Braşov.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că ambii copii au fost internaţi în Spitalul de Copii Braşov în perioada 2-11 februarie.
Cercetările sunt continuate în acest caz de poliţiştii din cadrul Postului Apaţa sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rupea.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Elveţia ar putea contribui la menţinerea păcii în Ucraina, spune şeful armatei
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti