Baconschi: Câteva zeci de poliţişti disponibilizaţi ar putea fi încadraţi la consulate

Publicat: 20 06. 2011, 10:45
Actualizat: 07 11. 2012, 19:39

Se pricep la tot ce înseamnă acquis Schengen, pentru că lucrează pe intern la aceleaşi proceduri şi au, în acelaşi timp, o experienţă în lucrul cu public. O mică parte dintre cei disponibilizaţi de acolo, pe baza unui training consular, ar putea să fie relocaţi în reţeua noastră consulară”, a spus, la Realitatea TV, Teodor Baconschi, precizând că este vorba despre „câteva zeci” de posturi.

Întrebat în legătură cu faptul că premierul Boc a spus săptămâna trecută că nu ştia despre această propunere, Baconschi a precizat că „miniştrii au dreptul de a dialoga între ei”.

„O fac şi oficial, aşa cum am făcut-o propunând acest lucru, făcând o sugestie printr-o scrisoare către Traian Igaş. Mă voi întâlni cu dânsul, vom discuta, vom face o evaluare pe acest subiect, punctuală. În rest, sunt animat de bune intenţii şi aş dori ca în consulatele noastre să fie suficient de mulţi funcţionari, mai ales unde avem comunităţi dense. După restructurarea pe care am făcut-o în MAE anul trecut au rămas subîncadrate aceste consulate”, a spus el.

Ministrul Teodor Baconschi a declarat, săptămâna trecută, la Cairo, că angajaţi disponibilizaţi din MAI şi care au experienţă în relaţii cu publicul ar putea lucra în reţeaua consulară a MAE.

Premierul Emil Boc a declarat ulterior, la TVR1, că nu ştie nimic despre această propunere şi că a auzit prima dată despre aceasta din presă. Premierul s-a arătat însă convins că ministrul Teodor Baconschi va face clarificările necesare şi va detalia despre ce este vorba.

MAE a precizat că după aderarea la UE activitatea sa consulară s-a intensificat pe aspecte similare celor din competenţa MAI, şi în acest context ministrul Teodor Baconschi a lansat invitaţia de pregătire comună în cadrul Centrului de Instruire a Personalului Consular.