Doi morţi şi patru răniţi, într-un accident pe Autostrada Bucureşti - Piteşti - VIDEO

Două femei au murit, iar alte patru persoane, între care trei copii, au fost grav rănite, într-un accident petrecut, marţi seară, pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, după ce maşina în care se aflau a ajuns într-un canal de pe marginea drumului din cauza vitezei foarte mari, într-o curbă periculoasă.

Urmărește
165 afișări
Imaginea articolului Doi morţi şi patru răniţi, într-un accident pe Autostrada Bucureşti - Piteşti - VIDEO

Doi morţi şi patru răniţi, într-un accident pe Autostrada Bucureşti - Piteşti (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Accidentul s-a petrecut la kilometrul 120 al autostrăzii, în zona localităţii argeşene Bascov, după ce maşina în care se aflau cele şase persoane a ieşit de pe carosabil şi a căzut într-un canal de pe marginea drumului, din cauză că femeia aflată la volan a intrat cu viteză mare într-o curbă deosebit de periculoasă.

Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Argeş, comisarul şef Marian Badea, persoanele moarte sunt conducătoarea auto şi pasagera din dreapta. La sosirea echipajelor medicale ale Serviciului de Ambulanţă Argeş şi ale pompierilor militari de la descarcerare femeile nu mai erau în viaţă.

"Medicii au venit imediat, dar femeile de pe scaunele din faţă, soferiţa şi pasagera din dreapta, muriseră deja. Răniţii, o femeie în vârstă şi trei copii, au fost scoşi din maşina răsturnată în canal de către martorii de ocazie şi transportaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean Argeş şi, respectiv, la Spitalul de Pediatrie din Piteşti", a declarat comisar şef Marian Badea, şeful Poliţiei Rutiere Argeş.

Potrivit aceleiaşi surse, din primele cercetări a reieşit că şoferiţa, care circula dinspre Bucureşti spre Râmnicu Vâlcea, nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, intrând cu viteză mare într-o curbă deosebit de periculoasă, la 90 de grade.

"Nu a mai putut controla maşina, care s-a dus drept în faţă, răsturnându-se în canal, în loc să facă un viraj la stânga", a mai spus Badea.

Video Stirileprotv.ro

La ora transmiterii acestei ştiri, răniţii, care au suferit traumatisme şi leziuni la cap, mâini şi picioare, sunt la spitalele din Piteşti, unde primesc îngrijiri medicale.

Circulaţia pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, în zona kilometrului 120, pe sensul de deplasare dinspre Bucureşti spre Piteşti, nu a fost blocată din cauza accidentului, iar cele două persoane decedate au fost transportate la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Argeş pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici