Doi muncitori care lucrau la Autostrada Transilvania au murit după ce au căzut de la înălţime – VIDEO

Publicat: 09 10. 2009, 09:09
Actualizat: 06 11. 2012, 09:31

Şeful ITM Cluj, Emilian Roşca, a declarat, vineri, că primul accident de muncă a avut loc la kilometrul 31 al Autostrăzii Transilvania, unde un muncitor care lucra la un pod în zona Crăieşti a căzut de la o înălţime de şapte metri. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, unde a decedat în cursul nopţii.

Muncitorul avea 44 de ani şi lucra la o firmă subcontractantă a Bechtel.

Potrivit lui Roşca, cel de-al doilea accident de muncă a avut loc în zona nodului rutier de la Gilău, în jurul orei 01.00.

Muncitorul lucra la montarea bordurilor la viaduct împreună cu alţi trei colegi şi a căzut de la o înălţime de 20 de metri. Colegii muncitorului căzut au sesizat Serviciul 112, iar un echipaj SMURD sosit la faţa locului a încercat timp de peste 40 de minute manevre de resuscitare, fără succes însă.

Muncitorul avea 47 de ani.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a declanşat anchete în aceste cazuri.

În zona Gilău, un alt muncitor a căzut, joi, de pe un pilon al viaductului aflat în construcţie, dar accidentul de muncă este considerat „uşor”.

Video Stirileprotv.ro

http://stirileprotv.ro/bin/player/embed.php/60371145