Doi pacienţi vindecaţi de coronavirus, reinternaţi după ce testul a ieşit din nou pozitiv
Potrivit Prefecturii Buzău, conform recomandărilor de la externare, au fost recoltate probe de la cei doi pacienţi care au ieşit din Institutul Naţional Matei Balş în 26 martie. Retestările s-au realizat luni şi au ieşit din nou pozitive.
„Externarea celor doi pacienţi s-a făcut în urma recoltării consecutive a două (în cazul primului pacient), respectiv trei probe (la al doilea pacient), ale căror rezultate au fost negative”, a transmis sursa citată.
Rezultatul probelor recoltate însă în 6 aprilie pentru cei doi pacienţi a sosit marţi şi a fost din nou pozitiv.
Cei doi pacienţi, unul de 46 de ani şi celălalt de 29 de ani, sunt verişori şi după externare s-au izolat împreună la acelaşi domiciliu, fără a avea alţi contacţi.
În prezent, cei doi sunt asimptomatici şi au fost internaţi la Spitalul din Râmnicu Sărat, care este spital suport COVID.