Prima pagină » Social » Dâmboviţa: Zeci de gospodării fără curent electric, în urma unei furtuni

Dâmboviţa: Zeci de gospodării fără curent electric, în urma unei furtuni

Zeci de gospodării din localitatea dâmboviţeană Valea Lunga precum şi întregul cartier Maluri din Pucioasa au rămas fără energie electrică în urma unei furtuni care s-a produs marţi seară, echipele Electrica aflându-se pe teren pentru remedierea defecţiunilor şi pentru înlocuirea cablurilor rupte.
Dâmboviţa: Zeci de gospodării fără curent electric, în urma unei furtuni
23 iul. 2008, 11:10, Social

Potrivit inginerului şef la Electrica Târgovişte, Paul Dinu, defecţiunile au fost semnalate, miercuri, încă de la ora 6.00.

La ora transmiterii acestei ştiri, 12 echipe ale Electrica sunt pe teren pentru a remedia defecţiunile. Paul Dinu a mai declarat că speră ca până la ora 16.00 furnizarea energiei electrice să fie reluată.

Electrica atrage atenţia oamenilor să nu atingă cablurile care s-au rupt din cauza vântului puternic, pentru că există pericolul de electrocutare.

Conform sursei citate, profitând de vremea nefavorabilă, hoţii au furat două transformatoare electrice ale staţiei de apă din comuna dâmboviţeană Lazuri, lăsând mai muţi locuitori fără apă potabilă. Poliţia a început o anchetă pentru a-i identifica pe făptaşi.