Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, agenţii au fost sesizaţi sâmbătă seara, prin 112, despre faptul că un bărbat face scandal pe o stradă din comuna Popeşti.
În momentul în care poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, scandalagiul a continuat să se manifeste agresiv.
„A fost o solicitare prin 112, la ora 21.40. O persoană a sesizat faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani, pe fondul consumului de alcool, provoacă scandal pe drumul public, în comuna Popeşti, judeţul Vrancea. La faţa locului s-a deplasat patrula alcătuită din doi poliţişti. În timp ce încercau să-l legitimeze, bărbatul a devenit agresiv. Pe parcursul procedurii de încătuşare, bărbatul în cauză le-a produs colegilor vătămări”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Paula Enache, agent principal din cadrul Biroului de Presă al IPJ Vrancea.
Unul dintre oamenii legii a fost zgâriat pe faţă, iar celălalt a fost muşcat de o mână, ambii agenţi fiind transportaţi la spital, pentru investigaţii de specialitate.
Agresorul în vârstă de 46 de ani a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru ultraj.
Luni, va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.