Medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul Unităţi Primiri Urgenţe (UPU)-SMURD Iaşi a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX că toate cele trei victime ale exploziei de la fabrica de cherestea din judeţul Neamţ au fost aduse cu ambulanţele la Iaşi, iar unul dintre răniţi a fost ulterior transferat cu elicopterul SMURD la un spital din Capitală.
„Două dintre victime sunt internate în secţia de arsuri din cadrul Spitalului «Sfântul Spiridon». Cei doi bărbaţi, în vârstă de 50 şi 53 de ani, au arsuri pe zece la sută din suprafaţa corpului, în special pe faţă, torace şi abdomen. Ambii sunt stabili şi conştienţi. Unul dintre ei a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar celălalt are o fractură membru inferior stâng”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.
Ea a mai spus că ambii pacienţi vor fi supuşi unor intervenţii chirurgicale.
Medicul ieşean a precizat că, în cazul celei de-a treia victime, s-a decis transferarea la un spital din Bucureşti, cu un elicopter SMURD.
„Starea este ceva mai gravă, fiind vorba de arsuri însemnate pe întreaga suprafaţă a corpului”, a spus medicul Diana Cimpoeşu.
Două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost rănite, suferind arsuri şi diverse fracturi, în urma unei explozii care a avut loc la fabrica „New Star” din localitatea Nechit, comuna Borleşti, care are ca obiect de activitate prelucrarea lemnului şi fabricarea cherestelei.
În fabrică a fost demarată o anchetă a Poliţiei, a Parchetului şi a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ.
Potrivit şefului ITM Neamţ, Ioan Popescu, în urma primelor verificări s-a stabilit că explozia s-a produs la unul dintre cele trei cazane sub presiune ale instalaţiei de uscare a lemnului, în timpul unei intervenţii pentru schimbarea unei conducte.