Doi şoferi de camion din Iaşi şi Maramureş, trimişi în judecată pentru dare de mită

Publicat: 31 03. 2011, 14:09
Actualizat: 06 11. 2012, 13:58

Într-un prim caz, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Mihai Chelariu, pentru dare de mită, potrivit unui comunicat de presă al Biroului de presă al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Bărbatul a încercat să mituiască un poliţist de frontieră, în noiembrie 2010, după ce a fost oprit de echipele de control în timp ce efectua un transport de cinci tone de usturoi, fără documente de provenienţă.

Acesta a pus 2.000 de lei în buzunarul portierei maşinii de poliţie, pentru ca agentul să nu-l sancţioneze şi să nu-i confişte marfa.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Iaşi.

Într-un alt caz, procurorii maramureşeni au dispus trimiterea în judecată a lui Grigore Faur, pentru dare de mită.

În 11 ianuarie 2011, bărbatul a fost depistat de poliţiştii de frontieră la volanul unei autospeciale ce transporta 680 de litri de alcool, fără documente de provenienţă.

Inculpatul a obţinut, apoi, de la cunoscuţi ai poliţistului ce instrumenta dosarul său, numărul acestuia de telefon şi i-a propus o sumă de bani şi alte bunuri pentru a soluţiona favorabil cauza. Bărbatul a fost prins în flagrant delict, a doua zi, într-un local din Sighetu Marmaţiei, după ce i-a dat agentului suma de 1.000 de euro.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Maramureş.