Prima pagină » Social » Doi tineri aflaţi pe motocicletă au murit într-un accident produs în Suceava

Doi tineri aflaţi pe motocicletă au murit într-un accident produs în Suceava

Doi tineri, de 19 şi 21 de ani, aflaţi pe motocicletă, au murit sâmbătă într-un accident produs în localitatea Dolheşti, judeţul Suceava.
Doi tineri aflaţi pe motocicletă au murit într-un accident produs în Suceava
Cosmin Pirv
03 apr. 2021, 19:30, Social

Potrivit IPJ Suceava, motocicleta pe care se aflau cei doi tineri a intrat într-o maşină care circula în acelaşi sens de mers şi care a încetinit pentru a intra pe un podeţ lateral.

În urma accidentului, cei doi tineri de pe motocicletă, cu vârste de 19 şi 21 de ani, au murit.

Conform poliţiştilor, conducătorul motocicletei avea permis de conducere valabil, iar şoferul maşinii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.