Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, în accident au fost implicate patru maşini.
Impactul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, una fiind transportată la spital cu elicopterul SMURD.
Accidentul a avut loc pe A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către Capitală, la kilometrul 42, în zona localităţii Săruleşti, judeţul Călăraşi.
Iniţial, traficul a fost blocat total, iar apoi circulaţia a fost reluată pe banda de urgenţă şi pe prima bandă.
Potrivit poliţiştilor s-a format o coloană de maşini care se întinde până la kilometrul 51.
„S-a format coloană de autoturisme până la kilometrul 51, astfel că recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic”, a mai transmis Centrul Infotrafic.