Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi seara, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, doi turişti de cetăţenie slovacă nu şi-au mai putut continua deplasarea în Munţii Retezat, rămânând blocaţi în autoturism, după ce drumul de acces a fost distrus.
”Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara a fost solicitat, prin numărul de urgenţă 112, să intervină pe drumul ce face legătura între localitatea Câmpul lui Neag şi cabana Buta, unde, din cauza precipitaţiilor abundente, Pârâul Lazăr a distrus un podeţ şi aproximativ 100 de metri din drum”, potrivit ISU Hunedoara.
Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat o autospecială cu tracţiune 4×4 precum şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Petroşani, o autospecială din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, un echipaj de salvatori montani din cadrul Salvamont Hunedoara precum şi un buldoexcavator din cadrul administraţiei publice locale Uricani.
”În momentul ajungerii forţelor de intervenţie la faţa locului, turiştii nu prezentau afecţiuni medicale refuzând să părăsească autoturismul. Astfel, la momentul actual administraţia publică locală desfăşoară acţiuni de amenajare a unei căi de acces provizorie care să poată asigura accesul autoturismului”, potrivit ISU Hunedoara.
ISU Hunedoara recomandă persoanelor care desfăşoară activităţi în zonele montane să acorde maximă atenţie drumurilor de acces pe care se deplasează precum şi condiţiilor meteorologice cu atât mai mult cu cât în aceste zone accesul este dificil iar salvatorii ajung de cele mai multe ori cu dificultate şi după o perioadă mai mare de timp.
Citeşte şi: Accident grav în Teleorman: Şase oameni, între care cinci bulgari, transportaţi la spital
Citeşte şi: Cele trei românce reţinute împotriva voinţei lor în Fâşia Gaza vor fi repatriate. ANUNŢUL făcut de Ministerul Afacerilor Externe
Citeşte şi: FURTUNILE au făcut ravagii în ţară. La Galaţi sunt cel puţin zece răniţi, doi în stare gravă, după o vijelie de 30 de minute. Mai multe drumuri sunt blocate/ La Bistriţa, copacii rupţi au blocat calea ferată şi au avariat mai multe maşini