Doina Cornea, transferată la Spitalul Floreasca
Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a fost transferată, luni dimineaţă, de la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca la Spitalul Floreasca din Bucureşti, de unde va pleca în Franţa, pentru continuarea tratamentului de recuperare în urma accidentului vascular cerebral suferit.
Doina Cornea, transferată la Spitalul Floreasca (Imagine: Mediafax Foto)
Directorul medical al Spitalului de Recuperare Cluj-Napoca, Emil Bogdan, a declarat, luni, că recuperarea Doinei Cornea a decurs foarte bine, dar că familia acesteia a decis continuarea tratamentului într-o clinică franceză.
"Recuperarea a decurs foarte bine în ceea ce priveşte mâna şi piciorul drept, care i-au fost paralizate. Doamna Cornea merge deja, sprijinită, cu ajutorul aparţinătorilor. Familia, în special fiica sa, a decis să o ducă în Franţa, pentru continuarea tratamentului", a spus Bogdan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Potrivit acestuia, plecarea în Franţa este programată pentru marţi.
Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a fost internată la Spitalul Militar Cluj-Napoca, după ce a suferit un accident vascular cerebral, ea fiind mutată, în 12 septembrie, dintr-un salon al Secţiei Neurologie într-o rezervă de la Terapie Intensivă. Medicii specialişti neurologi care au consultat-o au stabilit că starea sa de sănătate s-a ameliorat, nefiind nevoie de o intervenţie chirugicală.
Doina Cornea a fost supusă, ulterior, unui control cardiologic, la Institutul Inimii "Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca, acesta relevând faptul că nu are nicio problemă a inimii. Medicii clujeni au constatat, ulterior, în urma unui angio-RMN, că hematomul de la nivelul creierului Doinei Cornea începe să se resoarbă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO