Dolj: Cinci minori, cercetaţi după ce au furat de la o firmă echipamente de telecomunicaţii

Publicat: 25 02. 2011, 12:32
Actualizat: 06 11. 2012, 13:40

Poliţiştii din oraşul Segarcea (Dolj) au fost sesizaţi, joi după-amiază, că persoane necunoscute au pătruns în incinta unei companii care oferă servicii de telefonie fixă, de unde au fost sustrase componente şi echipamente de telecomunicaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Dolj, hoţii au distrus şi un modem şi aparate telefonice.

În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit să-i identifice pe hoţi, fiind vorba despre cinci minori cu vârste cuprinse între 7 şi 17 ani, toţi din oraşul Segarcea.

„Minorii au recunoscut fapta comisă, în acest caz fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi pentru furt şi distrugere”, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.

Unul dintre minori, un adolescent de 17 ani, a fost reţinut pentru 24 ore, urmând să fie dus la Judecătoria Segarcea cu propunerea arestării preventive.