- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Dolj: Două persoane cercetate şi şase reţinute în dosarul fraudelor bancare prin skimming
Două persoane au primit interdicţie de a părăsi localitatea şi alte şase au fost reţinute, în urma a 12 descinderi făcute miercuri de poliţiştii de la Crimă Organizată din Craiova, coordonaţi de un procuror DIICOT, vizând o grupare specializată în fraude bancare prin skimming.
Opt persoane au fost ridicate şi duse la sediul DIICOT Craiova, miercuri, în urma descinderilor făcute de poliţişti în Craiova şi oraşul Filiaşi, se arată într-un comunicat de presă de joi al Poliţiei Române (IGPR).
Astfel, au fost audiaţi Z. F., 23 de ani, din comuna Rediu, judeţul Neamţ, S.L., 22 de ani, din Filiaşi, O.I., 34 de ani, G.V., 28 de ani, D.I., 23 de ani, S.C., 29 de ani, C.D., 25 de ani, şi P.I., 28 de ani, toate din Craiova. Procurorii DIICOT au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile pentru C.D. şi P.I., iar pentru ceilalţi au emis ordonanţe de reţinere, urmând să fie făcute propuneri de arestare preventivă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Cei opt sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, spălare de bani, falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi deţinere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică.
În urma descinderilor au fost confiscate telefoane mobile, computere, suporturi de memorie, dispozitive de skimming şi aproximativ 9.000 de euro.
Gruparea specializată în infracţiuni de fraudă bancară, care opera în Spania şi Franţa, a fost destructurată, miercuri dimineaţă, de poliţiştii de la Crimă Organizată, coordonaţi de un procuror DIICOT.
Potrivit comandantului BCCO Craiova, comisar-şef Silviu Văcaru, anchetatorii instrumentează acest caz de la începutul anului, fiind vizate opt persoane, membre ale unui grupări infracţionale care se ocupa cu falsificarea de carduri bancare şi cu extragerea de bani "în mod fraudulos". Conform sursei citate, membrii grupării acţionau în state ale Uniunii Europene, precum Franţa şi Spania.
"Ei se ocupau atât cu falsificarea instrumentelor cât şi cu extragerea în mod fraudulos a banilor. Amplasau aparatele pe bancomate din Franţa şi Spania, copiau datele, după care făceau aceste extrageri de bani. Încă nu am stabilit un prejudiciu", a declarat Silviu Văcaru.
Gruparea infracţională a fost destructurată în urma a 12 descinderi dintre care zece în Craiova şi două în oraşul Filiaşi.
La acest caz au participat poliţiştii de la Crimă Organizată, ajutaţi de ofiţeri de la SIPI Dolj, Poliţia Judeţeană Dolj, coordonaţi de procurorii DIICOT Craiova.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO