Dolj: Fetiţă de 12 ani, dusă cu forţa pe un câmp şi violată de un tânăr

O fetiţă în vârstă de 12 ani a fost violată de către un cunoscut al familiei sale, care a dus-o cu forţa pe un câmp de la marginea localităţii doljene Pleşoi, în urma violului copila fiind spitalizată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
233 afișări

Fetiţa a fost internată, duminică, la Spitalul 2 "Filantropia" din Craiova, iar în urma cercetărilor poliţiştii au stabilit că aceasta a fost violată de Stelu Marinaş (26 ani), din Pleşoi, un cunoscut al familiei copilei, care a urcat-o pe aceasta cu forţa într-un taximetru şi a dus-o pe un câmp din apropierea localităţii Pleşoi.

Mama fetiţei povesteşte că bărbatul acuzat de viol este prieten de familie.

"Acest bărbat este prieten de familie cu noi. Întâmplarea a avut loc sâmbătă, când fetiţa a plecat de la nepoţelul nostru, care era la bunici. Bărbatul a venit la ea, a apucat-o de mână şi a tras-o în maşină. Apoi a dus-o pe un câmp, a violat-o şi mers cu ea înapoi, printr-o fermă de pomi", a declarat Maria Smarandache, mama fetiţei

Ea spune că în momentul în care maşina a ajuns în dreptul casei, fetiţa a sărit din autoturism, după care a început să ţipe.

Bărbatul a fost dus la Tribunalul Dolj, care a emis pe numele său un mandat de arestare pentru 29 de zile, pentru viol şi tâlhărie.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul i-ar fi luat mobilul fetiţei, pentru ca aceasta să nu-şi sune părinţii.

Fetiţa a fost externată din spital miercuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici