Dolj: Interdicţie de părăsire a localităţii pentru principalul suspect în cazul deraierii trenului
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Craiova, procuror Ionel Grigorie, a declarat, luni, că muncitorul, Florin Vlad, a fost audiat din nou la sfârşitul săptămânii trecute.
„Bărbatul din Coşoveni a fost audiat vineri de procurori. I s-a adus la cunoştinţă că s-a luat măsura obligativităţii de a nu părăsii localitatea pe o perioadă de 30 de zile. În continuare se fac verificări şi expertize în acest caz”, a spus procurorul Ionel Grigorie.
Florin Vlad a lucrat ca impiegat de mişcare, fiind retrogradat în postul de acar şi apoi de muncitor necalificat la o secţie din Caracal a Regionalei CFR Craiova, fiind principalul suspect în cazul deraierii a opt din cele nouă vagoane ale trenului accelerat 1.692, accident feroviar produs în urmă cu o săptămână în zona localităţii Cârcea.
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova au anunţat, la începutul săptămânii trecute, că în acest caz s-a început urmărirea penală împotriva angajatului CFR, pentru distrugere şi semnalizare falsă.
De asemenea, procurorii au început urmărirea penală „in rem” pentru neglijenţă în serviciu, anchetatorii anunţând că merg în continuare pe mai multe ipoteze, între care şi îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu. Anchetatorii nu exclud nicio variantă în cazul deraierii trenului şi se merge şi pe ipoteza unei mâini criminale, şi pe a îndeplinirii defectuoase a sarcinilor de serviciu, în acest caz fiind însă cert că şuruburile de la calea ferată au fost scoase.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, a lăsat să se înţeleagă că bărbatul cercetat în cazul producerii accidentului feroviar nu ar fi putut demonta singur piesele de cale ferată, „testele” demonstrând că ar fi dificil chiar şi pentru două persoane să desfacă şuruburile şinei. Ministrul a declarat, vineri, la Craiova, că în ancheta declanşată în cazul deraierii trenului se ridică întrebarea „cum poate un singur om, care cântăreşte 50 de kilograme, să desfacă şuruburi pe care cu greutate pot să le desfacă două persoane”.
În trenul deraiat în judeţul Dolj se aflau aproximativ 360 de pasageri, 15 dintre aceştia ajungând la spital în urma accidentului.