Dolj: Poliţist condamnat la închisoare după ce a accidentat mortal o femeie, pus în libertate

Adjunctul şefului de post din comuna doljeană Piscu Vechi, care în martie 2010 a fost condamnat de Tribunalul Dolj la doi ani şi jumătate de închisoare după ce, beat fiind, a accidentat mortal o femeie aflată pe o bicicletă, a fost eliberat din arest în urma unei decizii a Curţii de Apel Craiova.

Urmărește
8 afișări

Curtea de Apel Craiova a dispus, miercuri după-amiază, eliberarea din arest a lui Stelian Surugiu, adjunctul şefului de post din comuna doljeană Piscu Vechi, care la începutul lunii martie 2010 a accidentat mortal o femeie care se deplasa pe bicicletă, transmite corespondentul MEDIAFAX

Potrivit încheierii magistraţilor craioveni care au judecat apelul lui Stelian Surugiu împotriva sentinţei penale a Tribunalului Dolj, care dispusese condamnarea poliţistului la doi ani şi jumătate de închisoare, măsura arestării preventive a fost înlocuită cu interdicţia de a părăsi ţara.

De asemenea, magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis ca Stelian Surugiu să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme şi nici să conducă autovehicule.

În martie 2010, agentul de poliţie Stelian Surugiu, adjunctul şefului de la postul de poliţie din localitatea Piscu Vechi (Dolj), a accidentat mortal o femeie aflată pe o bicicletă.

Poliţiştii au stabilit că poliţistul consumase alcool înainte de a se urca la volan, rezultatele indicând o alcoolemie de 0,53 la mie.

Cazul poliţistului a fost preluat de Parchetul instanţei supreme, care a dispus trimiterea în judecată a poliţistului pentru ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

La începutul lunii ianuarie 2011, Stelian Surugiu a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Dolj la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Totodată, inculpatul a fost obligat, alături de asiguratorul de răspundere civilă SC Carpatica SA, la plata a 53.000 lei daune morale şi despăgubiri materiale către trei dintre moştenitorii femeii accidentate mortal de Stelian Surugiu.

Sentinţa penală pronunţată de magistraţii Tribunalului Dolj a fost atacată cu apel de către Stelian Surugiu, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Craiova în 14 ianuarie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici