Dolj:Primarul din Cârna, arestat pentru prejudicierea bugetului cu 367.000 lei,suspendat din funcţie
Primarul comunei Cârna, Cornel Andrei (PNL), a fost suspendat din funcţie de către prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, care a semnat ordinul în acest sens după ce a fost înştiinţat oficial de către Judecătoriei Segarcea că edilul a fost arestat într-un dosar de infracţiuni economice.
Prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, a semnat, miercuri dimineaţă, ordinul de suspendare din funcţie a primarului din localitatea Cârna, Cornel Andrei, acuzat că a prejudiciat bugetul de stat cu 367.000 de lei.
"Aseară (marţi – n. r.), am primit documentul oficial de la Judecătoria Segarcea prin care ni s-a adus la cunoştinţă faptul că primarul a fost arestat. Azi de dimineaţă (miercuri – n. r.), am semnat ordinul de suspendare din funcţie”, a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX prefectul de Dolj, Nicolae Giugea.
Primarul comunei Cârna, Cornel Andrei, acuzat de infracţiuni economice prin care a prejudiciat bugetul de stat cu 367.000 lei, a fost arestat preventiv în 23 iunie, de magistraţii Judecătoriei Segarcea.
Primarul Cornel Andrei este acuzat că a determinat, prin "presiuni psihice", mai mulţi angajaţi ai instituţiei să întocmească în fals documentele necesare pentru a atribui contractele direct unei societăţi, fără licitaţie.
Astfel, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea au găsit nereguli în contractele privind reparaţia şi întreţinerea de drumuri comunale, reabilitarea unor construcţii aflate în patrimoniul primăriei, colectarea deşeurilor, achiziţionarea de ornamente electrice pentru sărbătorile de iarnă, precum şi la alimentarea cu apă în sistem centralizat. Prejudiciul cauzat în acest mod bugetului local a fost estimat la suma de 367.000 de lei.
Primarul din Cârna a fost arestat la mai puţin de o săptămână de la arestarea unui alt primar din judeţul Dolj. Astfel, primarul comunei doljene Giurgiţa, Valentin Mitrică (PNL), şi fostul contabil al instituţiei Marian Nică au fost arestaţi preventiv, în 17 iunie, pentru 29 zile, de magistraţii Judecătoriei Segarcea, ei fiind cercetaţi pentru abuz în serviciu şi delapidare.
De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, în ultimele două zile, că atât primarul localităţii doljene Argetoaia, Mircea Beznă, cât şi viceprimarul oraşului Bechet, Gheorghe Ionele, se află în incompatibilitate.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO