Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliţia Judeţeană Timiş, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, cu avizul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, au dispus începerea urmăririi penale pentru evaziune fiscală în cazul unui tânăr de 23 ani din localitatea Variaş, judeţul Timiş.
Conform sursei citate, tânărul este suspectat că în perioada 2008-2009, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a emis trei facturi fiscale către o altă societate comercială din Timişoara, în valoare de 251.322 lei, facturi care nu au fost înregistrate în contabilitatea societăţii.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz şi încearcă recuperarea prejudiciului cauzat.