Dolj: Un deţinut evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Pelendava, prins pe o stradă din Craiova - FOTO
Un deţinut de la Penitenciarul Pelendava, condamnat pentru trafic de minori, a evadat, joi, de la un punct de lucru interior, situat la o fermă din judeţul Dolj, el fiind căutat atât de angajaţi ai unităţii de detenţie, cât şi de poliţişti şi jandarmi. Deţinutul a fost prins, joi seară, de angajaţii penitenciarului, pe o stradă din Craiova.
Dolj: Un deţinut a evadat de la un punct de lucru al Penitenciarului Pelendava (Foto: Shutterstock)
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii Penitenciarului Pelendava, angajaţii instituţiei l-au prins, în jurul orei 19.45, pe deţinutul Florin Bîrzan, acesta fiind găsit pe strada Popoveni din cartierul Romaneşti din Craiova.
Părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în interiorul locului de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani, arată sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
De asemenea, administraţia locului de deţinere va dispune măsurile disciplinare prevăzute de legislaţie pentru astfel de situaţii, precum şi analizarea în cadrul comisiei de individualizare în vederea schimbării regimului de executare într-unul mai sever.
Deţinutul Florin Bîrzan, în vârstă de 28 de ani, condamnat definitiv la şase ani de închisoare pentru trafic de minori, a evadat, joi, de la punctul de lucru interior "Ferma Elita", aparţinând unităţii de detenţie.
Mai multe echipe de la penitenciarele Craiova şi Pelendava, de la Centrul de Detenţie Craiova, dar şi poliţişti şi jandarmi de la Inspectoratul de Poliţie Dolj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Poliţia de Frontieră au acţionat pentru a-l prinde.
Conducerea penitenciarului a dispus începerea unei anchete administrative, pentru a stabili în ce condiţii a evadat tânărul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO