Intervenţie a mascaţilor în Ialomiţa. Trupele speciale au folosit grenade cu gaze şi spray lacrimogen pentru a calma spiritele – VIDEO
Intervenţia luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale într-un cartier din Feteşti, care au acţionat pentru calmarea unor scandalagii înarmaţi cu bâte şi alte obiecte contondente, a fost filmată de un martor.
Filmul a fost postat pe pagina de Facebook a Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul”. Conform descrierii postării, scandalul a avut loc marţi, în cartierul Vlasca din oraşul Feteşti.
În imagini se observă cum mai multe persoane, strânse în două grupuri, se ceartă şi se ameninţă cu bâtele, chiar dacă mai mulţi poliţişti se aflau la faţa locului şi încercau să îi liniştească.
De asemenea, în clipul postat pe Facebook se observă cum mai mulţi copii asistă la scenele de violenţă.
În scurt timp, luptătorii SAS au venit în ajutorul poliţiştilor pentru a calma situaţia. Aceştia au fost nevoiţi să arunce cu o grenadă cu gaze şi să folosească spray-urile lacrimogene din dotare pentru a dispersa mulţimea.
„Sunt necesare legi care corespund realităţii, proceduri mai eficiente, resurse. Ce faceti domnule Vela, concret, pentru îmbunătăţirea serviciului de poliţie, în beneficiul societăţii? Ce planuri aveţi?”, este mesajul care însoţeşte imaginile video postate pe pagina de Facebook a Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!