Felix Stroe a invocat probleme manageriale mai vechi şi lipsa de responsabilitate a conducerii companiei.
„Problemele de la metrou nu sunt de azi, de ieri. Vin de mulţi ani. Este o lipsă de responsabilitate, o lipsă de eficienţă managerială. Sunt multe lucruri. Am dispus o anchetă care va începe la ora 8 şi va fi condusa de secretarul de stat Cercel. Cu siguranţă vom constata şi multe alte probleme care au culminat cu incidentul de azi. Bani pentru întreţinere curentă la metrou au fost suficienţi şi vor fi mereu. Este vorba de responsabilitate, de ritmicitatea cu care se execută aceste lucrări. Nu numai pentru ce s-a întâmplat de dimineaţă, ci pentru toate care vin din urmă, am luat decizia de a-i demite pe directorul general şi pe directorul de exploatare. Ideea este un singură: la metrou e nevoie de o disciplină de fier, ca la întreaga cale ferata pe care o voi institui foarte rapid. Toleranţa va fi zero faţă de managerii care nu îşi fac datoria”, a declarat pentru Mediafax Felix Stroe.
Incidentul a avut loc la ora 5.24, pe tronsonul Eroilor-Politehnica, pe firul 1. Trenul a rămas blocat în zona Eroilor, circulaţia fiind oprită mai bine de două ore.
Felix Stroe a precizat că în cursul dimineţii a cerut primarului Capitalei suplimentarea numărului de autobuze în zonă, pentru preluarea călătorilor.
Potrivit Brigăzii Poliţiie Rutiere, un jgheab de scurgere a infiltraţiilor a căzut din plafon, pe şina a 3-a (responsabilă cu transmiterea tensiunii) şi a produs un scurt circuit. Din acest motiv, a fost scoasă tensiunea de pe şină, trenul care tranzita zona a fost oprit, călătorii din tren fiind evacuaţi de echipele Metrorex, prin staţia Eroilor.