Înainte de a începe festivalul, poliţiştii au efectuat controale pirotehnice în zona de desfăşurare a festivalului şi pe căile de acces către festival. De asemenea, punctele de acces vor fi asigurate cu efective şi cupluri chinotehnice specializate în detectarea şi semnalizarea materialelor explozive.
Totodată, în zona de desfăşurare a festivalului vor fi puse trei corturi de prim ajutor medical, iar echipaje mixte de pompieri şi paramedici SMURD vor patrula în permanenţă în zona festivalului.
”Vor fi pregătite trei ambulanţe SMURD pentru transportul la spital în caz de nevoie , precum şi două autospeciale pentru stingerea incendiilor care vor asigura prima intervenţie în caz de necesitate. Permanent vor fi asigurate măsuri de prim-ajutor medical, evacuare în situaţii de urgenţă, prevenirea şi stingerea incendiilor prin intermediul a 75 de pompieri, cinci medici şi 15 studenţi voluntari. Asistenţa medicală în perimetrul spitalului va fi sprijinită şi de personalul din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi din Serviciul de Ajutor Maltez din România”, au precizat organizatorii festivalului.
Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Electric Castle se desfăşoară în perioada 18-22 iulie la Castelul ”Banffy” din comuna Bonţida, judeţul Cluj.