Gandul
„În cursul după amiezii în locaţia în care AFI Cotroceni desfăşoară lucrări de extindere, din cauza vântului puternic, o prelată şi suportul acesteia au căzut. Nu a fost nimeni rănit şi nici nu s-a înregistrat vreo pagubă materială, iar zona a fost curăţată în câteva minute. Ne cerem scuze clienţilor pentru inconvenientele create şi îi asigurăm că depunem toate eforturile ca organizarea de şantier să nu intervină în activitatea centrului comercial” a declarat Iulia Borşan, Corporate Marketing Director AFI Europe, potrivit unui comunicat de presă remis joi seară MEDIAFAX.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov a anunțat că nu a fost făcută nicio solicitare la 112 cu privire la o posibilă intervenție.