DONAŢII pentru victimele din Colectiv, la Geo Saizescu International Film Festival
Astfel, joi, de la ora 19.00, va fi proiectat filmul „Inima doamnei Sabali/ The Heart of Madame Sabali”, o producţie canadiană din 2015, recompensată cu Focus Grand Prize la Festival du Nouveau Cinéma Montréal şi care a avut premiera mondială cu mai puţin de o lună în urmă, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Organizatorii au decis ca participarea publicului la festival să fie liberă pe parcursul tuturor celor trei seri de proiecţii, îndemnându-i pe participanţi să doneze preţul biletului în conturile victimelor tragediei de la clubul Colectiv din Bucureşti.
Geo Saizescu International Film Festival este dedicat scurtmetrajelor şi lungmetrajelor de ficţiune, iar proiecţiile vor avea loc în cinematograful care poartă numele regizorului din Râmnicu Vâlcea.
Filmele selecţionate sunt semnate de cineaşti din Franţa, Canada, Marea Britanie, Brazilia, Germania, China, Elveţia, Noua Zeelandă, Australia, Rusia, Ucraina şi România.
Festivalul include şi o secţiune competitivă, rezervată filmelor studenţeşti. Acestea sunt înscrise automat şi în secţiunea Best short film.
În festival vor fi proiectate şi două filme de animaţie dublate în limba română – „Cuibul dragonilor – Începutul erei războinicilor/ Dragon Nest: Warriors’ Dawn” (2014) şi „Coconut Micul Dragon/ Coconut The Little Dragon” (2014).
Festivalul este organizat de Institutul European de Cultură pentru Comunicare şi Educaţie prin Imagine – IECCEI, în parteneriat cu Teatrul Municipal Ariel şi Cinematograful „Geo Saizescu” din Râmnicu Vâlcea şi este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei.