Dorin Oancea, editorialist MEDIAFAX: Democraţia în ghilimele şi noul contract social

Ani de zile, editorii publicaţiei au fost convinşi că regimul comunist din fosta Republică Democrată Germană va cădea, şi de aceea au pus inţialele RDG în ghilimele. La un moment dat, în vara anului 1989, editorii Die Welt au renunţat la ghilimele, obosiţi să tot aştepte o cădere de regim care nu mai venea; comuniştii fuseseră mult prea mult timp la putere în RDG şi păreau încă şi mai bine ancoraţi.

La 2 august 1989, reporterii Die Welt au fost înştiinţaţi că publicaţia renunţă la ghilimelele infame.

Trei luni mai târziu, Zidul Berlinului cădea, iar pe 3 octombrie 1990 RDG îşi înceta existenţa.

Am luat această istorie dintr-un articol al sociologului Roberto Foa şi al profesorului universitar Yascha Mounk de la Harvard, care sunt preocupaţi de ceea ce ei numesc deconectarea de la democraţie. Ei spun că editorii de la Die Welt au refuzat să interpreteze corect semnalele primite şi că au abandonat exact în momentul în care ar fi trebuit să fie convinşi că ideea care i-a condus atâta vreme va izbândi. Şi că, de fapt, colective întregi de specialişti în ştiinţe sociale şi în politică sau de jurnalişti ar trebui să renunţe la ideea că trecutul apropiat prezice viitorul şi că anumite evenimente nu se pot petrece.

În prezent, democraţia trece printr-un proces asemănător cu comunismul din RDG, spun Foa şi Mounk, şi, pentru a-şi susţine ideea, cei doi invocă o serie de studii făcute pe plan mondial. Astfel, pentru mai mult de 70% dintre americanii şi pentru mai mult de 50% dintre europenii născuţi în anii ʼ30 era esenţial să trăiască într-o ţară democratică. Tendinţa a fost, de-a lungul deceniilor, de scădere abruptă, astfel încât pentru generaţia născută în anii ʼ80 trăitul într-o ţară democratică mai este important pentru doar trei americani şi patru europeni din zece.

Mai mult, un american din patru şi doi europeni din zece cred că un sistem politic bazat pe democraţie este rău sau foarte rău pentru a conduce o ţară. De aici puteţi continua ideile şi singuri – negarea valorilor democratice, ascensiunea ideologiilor populiste sau extremiste, impunerea unor anume lideri, nu insist.

Citeşte şi: DORIN OANCEA, editorialist Mediafax: Cum a îndreptat Ministerul român al Educaţiei turnul din PISA

Această decuplare de la democraţie este o parte, cred, din explicaţiile pentru modul în care tinerii (nu) au mers la vot pe 11decembrie. Un studiu realizat cu doi ani în urmă în Europa stabilea că 35% dintre tinerii români nu considerau votul o obligaţie morală, 46% nu erau interesaţi de politică sau alegeri, iar 70% erau convinşi că votul lor nu schimbă nimic.

Analiştii unei bănci de investiţii vorbeau, recent, de o „respingere fundamentală a elitei şi a status quo-ului”, iar aceasta este o afirmaţie pe care trebuie să o analizaţi dincolo de exprimarea eufemistică. „După opt ani de criză financiară, salariaţii duc acasă cel mai mic salariu din istorie în raport cu PIB-ul, în timp ce corporaţiile se bucură de cele mai mari câştiguri înainte de plata impozitelor în raport cu PIB-ul din toate timpurile. De asemenea, avem cea mai mică cheltuială de capital din istorie alături de cel mai mic nivel de productivitate. Această treime nefericită explică ridicarea şi radicalizarea extremei stângi şi a extremei drepte”, spune analistul. „Votanţii par să creadă că haosul e mai bun decât «s-o ţinem tot aşa». Noi numim această nouă paradigmă ruperea «contractului social»”

Nu este vorba aici musai de ideile unor inşi numiţi Rousseau, Locke şi Hobbes, ei au fost nişte amărâţi de idealişti care credeau în binele comun, ci de convenţia pe care se construieşte statul modern. Simplu spus, este contractul dintre un număr de lideri aleşi în mod democratic, care în schimbul voturilor şi al privilegiilor oferă stabilitate economică şi socială şi un număr de cetăţeni, mai mulţi, care plătesc pentru stabilitatea economică şi socială prin taxe, voturi, eventual respect şi ceva încredere în cea mai mare parte a timpului. Acum, lumea este pe cale să depăşească o astfel de tihnită abordare şi să intre într-o eră nouă.

Un domn pe nume Tyler Cowen prezintă, într-o recentă lucrare, numită „Average is over”, o serie de idei pentru economia şi lumea secolului XXI: o minoritate educată care se va transforma, cu ajutorul maşinilor, într-o formă modernă de aristocraţie şi o majoritate la limita supravieţuirii, care va rezista cu ajutorul bunurilor ieftine puse la dispoziţie de prima categorie. Ar putea fi acesta un nou tip de contract social, bazat pe puterea individului de a-şi croi existenţa şi nu pe rutinele societăţii. Pare un scenariu SF, dar dintr-o o economie băltită şi din slujbe sau iniţiative prost plătite sau prost răsplătite ce ar putea ieşi?

Citeşte şi: Sorin Blejnar, fostul şef al ANAF, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Citeşte şi: Primul român condamnat pentru terorism, atacatorul cu grenadă de la liceul bucureştean „Jean Monnet“, a fost eliberat