Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Caraş-Severin, maşina a fost incendiată, luni după-amiază, pe DN57B, între localităţile Anina şi Bozovici.
Ion Lala a făcut o pană la roata stânga-spate şi pentru că nu avea alta de rezervă, a decis să plece la Bozovici după o roată de schimb, lăsându-şi maşina pe marginea drumului.
Însă, când s-a întors, primarul din Lăpuşnicu Mare a găsit autoturismul în flăcări.
Pompierii au reuşit să stingă incendiul, însă interiorul a fost distrus aproape în totalitate.
Poliţiştii au observat că geamul de la portiera din dreapta faţă a fost spart, iar înăuntru a fost găsit un recipient de plastic ce mirosea puternic a benzină.
Ion Lala le-a declarat oamenilor legii că nu bănuieşte pe nimeni.
„A fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Caraş-Severin.
Ion Lala, primarul din Lăpuşnicu Mare, a fost interceptat, în urmă cu doi ani, într-un dosar DNA în timp ce discuta cu fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş Severin, Ionesie Ghiorghioni, cum să-i asigure voturile lui Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.
Citeşte şi: Noi dezvăluiri din scrisoarea lăsată de Adamescu înainte de moarte: Am primit rapoarte că am devenit o ţintă a lui Ponta, SRI şi DNA
Citeşte şi: Cinci turci şi un sirian, prinşi când încercau să iasă ilegal din ţară ascunşi într-un automarfar
Citeşte şi: Mai mulţi şoferi din Arad au protestat în trafic faţă de Guvern, conducând maşinile cu 10 km/ oră
Citeşte şi: Percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe la persoane care vând programe de calculator piratate