Dosar penal pentru distrugere în cazul gospodăriilor inundate cu nămol de la Termocentrala Turceni

Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal pentru distrugere în cazul gospodăriilor de la marginea oraşului Turceni care au fost inundate, la mijlocul lunii decembrie, cu nămol provenit de la groapa de cenuşă a termocentralei, după ce 13 localnici au depus plângeri la Poliţie în acest sens.

Urmărește
169 afișări
Imaginea articolului Dosar penal pentru distrugere în cazul gospodăriilor inundate cu nămol de la Termocentrala Turceni

Dosar penal pentru distrugere în cazul gospodăriilor inundate cu nămol de la Termocentrala Turceni

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Romina Dochian, a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX că cercetările din acest dosar vizează comiterea infracţiunii de distrugere, ancheta fiind coordonată de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu.

Persoanele ale căror gospodării au fost inundate cu nămol provenit de la groapa de cenuşă a termocentralei din Turceni şi care au depus plângeri la Poliţie în acest sens urmează să fie audiate, la fel ca şi reprezentanţi ai termocentralei.

O parte dintre localnicii ale căror gospodării au fost inundate şi-au părăsit casele după ce acestea au fost complet acoperite de apa şi cenuşa provenite de la depozitul termocentralei.

Una dintre persoanele care a rămas să locuiască în continuare în locuinţa afectată de inundaţii a povestit, marţi, corespondentului MEDIAFAX că a fost nevoită să îşi mute animalele din curte în casă, întrucât coteţele şi grajdul din gospodărie au fost acoperite de un strat de cenuşă de peste un metru.

"Au trimis cei de la termocentrală muncitori şi utilaje să ne scoată cenuşa, dar de la Crăciun şi până acum au reuşit să desfunde drumul şi un pic prin curţi. Nu mai am coteţe sau grajd ca să ţin animalele şi am fost nevoită să le iau cu mine în casă. Am porcul care doarme cu mine în aceeaşi cameră. Să nu credeţi că e uşor, dar nu am ce să fac pentru că nici la el nu pot să renunţ, că banii de altul pentru anul ăsta nu mai am", a declarat Rodica Văduva.

Pe de altă parte, directorul Termocentralei Turceni, Corneliu Diţescu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că unitatea îi va despăgubi pe oamenii ale căror gospodării au fost inundate cu nămol, dar doar după ce vor fi făcute expertize în acest sens.

"Cel mai grav sunt afectate trei case de acolo, care sunt bătrâneşti, au zeci de ani şi nu au o structură de rezistenţă, fiind făcute pe lemn. Vom discuta cu proprietarii şi vedem ce soluţii o să avem. Le putem consolida, le reparăm, le reconstruim sau le plătim dumnealor despăgubiri. Va conta şi punctul dumnealor de vedere, dar casele vor face obiectul unor expertize de specialitate, care să ne dea soluţiile corecte şi obiective", a precizat Diţescu.

El a menţionat că depozitul de cenuşă al termocentralei a fost consolidat în ultimele două săptămâni, astfel încât să nu mai apară o nouă spărtură în zidul de susţinere al acestuia, iar gospodăriile localnicilor de la marginea oraşului Turceni să nu mai fie inundate.

Diţescu afirmă că, în doi-trei ani, depozitul de cenuşă va fi închis, termocentrala urmând să pună în funcţiune un depozit nou, modern, care se construieşte în prezent.

Conducerea Termocentralei Turceni nu a fost sancţionată de către comisarii Gărzii de Mediu Gorj în urma inundaţiilor, şeful acestei instituţii, Alexandru Ţintă, declarând, marţi, corespondentului MEDIAFAX că situaţia produsă la sfârşitul anului 2013 nu reprezintă o poluare, ci "un accident de natură tehnică".

"Nu sunt motive să aplicăm vreo sancţiune pentru că acolo nu s-a produs o poluare, ci un accident de natură tehnică. Cei de la Termocentrală au anunţat acel incident cât de repede au putut, au intervenit şi intervin pentru a limita efectele lui şi consider că nu sunt motive pentru a-i sancţiona. După ce vor curăţa terenurile afectate de cenuşă vom vedea atunci, prin analize, dacă s-a produs vreo poluare a solului şi la acel moment vom dispune în consecinţă", a precizat Alexandru Ţintă.

Mai multe utilaje de mare tonaj se aflau, marţi, la marginea oraşului Turceni pentru a scoate nămolul din gospodării, muncitori care sunt angajaţi la firme ce prestează servicii pentru Termocentrala Turceni fiind detaşaţi pe perioadă nelimitată la muncile ce se impun pentru curăţarea perimetrului afectat de apă şi cenuşă.

La mijlocul lunii decembrie, nouă gospodării de la marginea oraşului Turceni au fost inundate cu nămol, după ce în zidul de susţinere al depozitului de cenuşă de la Termocentrala Turceni a apărut o breşă. Ulterior, breşa respectivă s-a mărit, iar casele localnicilor au fost afectate de cantităţi semnificative de cenuşă amestecată cu apă, stratul de nămol ajungând la aproape doi metri. În aceste condiţii, mai multe persoane ale căror gospodării au fost inundate au fost nevoite să doarmă la un hotel din Turceni.

În zona din apropierea râului Jiu, unde ar fi trebuit să se scurgă în mod controlat apele provenite de la depozitul de cenuşă de la termocentrală, stratul de nămol măsoară şi peste patru metri înălţime.

Termocentrala Turceni este parte a Complexului Energetic Oltenia, fiind unul dintre cei mai mari producători de energie pe bază de cărbune din ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici