Dosar penal pentru patru minori care voiau să fure conductori electrici de la un pod rutier al A2

Patru adolescenţi din Feteşti, judeţul Ialomiţa, s-au ales cu dosar penal, după ce au fost surprinşi de poliţişti când încercau să fure conductori electrici necesari alimentării unor semnalizări luminoase ale unui pod rutier aparţinând autostrăzii A2 Bucureşti - Cernavodă.

Urmărește
5 afișări

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, subinspector Andreea Dănilă, din primele cercetări a reieşit că cei patru minori cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani au secţionat initial conductorii, iar în momentul în care intenţionau să îi ridice şi să îi transporte la un centru de colectare fier vechi pentru a-i valorifica au fost surprinşi de poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Sunt patru minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, din municipiul Feteşti, cercetaţi penal pentru furt calificat. În fapt, în 30 martie, poliţiştii i-au identificat în timp ce încercau să sustragă conductori electrici destinaţi alimentării mai multor semnalizări luminoase ale podului rutier ce aparţine autostrăzii A 2. Din cercetările efectuate s-a stabilit că cei patru tineri au secţionat conductorii în 27 martie, iar astăzi (n.r. - miercuri) intenţionau să îi ridice şi să îi transporte la un centru de colectare fier vechi pentru a-i valorifica", a declarat Andreea Dănilă.

Conform sursei citate, conductorii secţionaţi au fost predaţi reprezentanţilor Serviciului Drumuri Naţionale, pentru remedierea instalaţiei şi stabilirea prejudiciului cauzat.

În acest caz, au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, dosarul urmând a fi înaintat Parchetului Judecătoriei Feteşti, ancheta continuând cu minorii in stare de libertate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici