Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul adolescentei care a căzut de pe un bloc din Sibiu în timp ce îşi făcea un selfie
După audieri maraton, joi dimineaţa reprezentanţii Poliţiei Sibiu au decis să deschidă un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă pentru faptă.
„S-a deschis un dosar penal la Poliţia Municipiului Sibiu, Biroul Investigaţii Criminale, deocamdată pentru infracţiunea de ucidere din culpă, in rem. Colegii mei vor merge în cursul zilei de astăzi (n.r. – joi) la Parchet, cazul va fi preluat de un procuror. Au fost audiaţi martorii şi cei care au însoţit-o, toată lumea care a avut cunoştinţă de acest eveniment şi care era prezentă la faţa locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Luciana Lazăr.
O adolescentă în vârstă de 15 ani a murit, miercuri seara, după ce, în timp ce îşi făcea un selfie cu prietenii la etajul nouă al unui imobil din centrul Sibiului, s-a rupt balustrada şi a căzut.