Dosar penal pentru un elev care a lovit o profesoară

Unui elev de liceu în vârstă de 15 ani, din localitatea bistriţeană Prundu Bârgăului, i-a fost întocmit dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, după ce a agresat-o pe profesoara sa de engleză, în timpul orelor de curs.

Urmărește
178 afișări
Imaginea articolului Dosar penal pentru un elev care a lovit o profesoară

Dosar penal pentru un elev care a lovit o profesoară

Incidentul s-a petrecut vineri, la Grupul Şcolar "Radu Petrescu" din Prundu Bârgăului, în timpul orei de engleză.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Claudia Creţa, a declarat, marţi, că adolescentul de 15 ani avea pe urechi căşti şi asculta muzică, iar profesoara de engleză i-a dat căştile jos de pe urechi, pentru a-l face atent la oră. Enervat, băiatul s-a ridicat în picioare, a trântit-o pe profesoară de perete şi apoi de tablă, după care a ieşit din clasă.

"Profesoara nu a depus plângere imediat la Poliţie fiindcă s-a temut de familia băiatului, una destul de recalcitrantă. Nici directorul şcolii nu era în localitate şi l-a aşteptat să vină pentru a se consulta cu el cum să procedeze. După ce a venit, adică luni, 23 februarie, profesoara a depus plângere la Poliţie", a declarat Claudia Creţa.

Potrivit sursei citate, poliţiştii din Prundul Bârgăului i-au întocmit elevului dosar penal pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici