„Faţă de deciziile Curţii Constituţionale, o asemenea măsură se impune, dar vom vedea”, a declarat Toni Greblă.
Secretarul general al Guvernului a fost prezent luni la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în apelul declarat de DNA contra deciziei de achitare dispusă în primă instanţă.
Pe 20 ianuarie, ministrul Justiţiei a anunţat că ministerul a pregătit o ordonanţă de urgenţă pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite. Tudorel Toader a explicat că, în cazul în care va fi emisă OUG pentru rejudecarea proceselor, vor fi revizuite toate soluţiile completelor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar şi cele în care au fost pronunţate soluţii de achitare. Contestaţia în anulare în privinţa achitărilor poate fi făcută de procuror.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat ulterior că faptul că Guvernul vrea să emită OUG pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite nu împiedică deloc lupta împotriva corupţiei.