- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.09.2019, 15:39)
- Florin Zafiu
Dosarul accidentului provocat de Mario Iorgulescu, preluat de procurorii de la Parchetul Capitalei
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Dosarul accidentului provocat de Mario Iorgulescu, preluat de procurorii de la Parchetul Capitalei
Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti se va ocupa de dosarul privind accidentul în care a fost implicat Mario Iorgulescu. Iniţial, dosarul a fost la procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Decizia a fost luată având în vedere complexitatea cauzei. Dosarul este in rem, iar cercetările vizează infracţiunile de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi substanţelor psihoactive.
Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Gino Iorgulescu, avea o concentraţie 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză şi de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină. Mario Iorgulescu a rămas şi fără permis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Mario Iorgulescu a fost adus duminică, 8 septembrie, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Elias de către un echipaj SMURD, ca victimă a unui grav accident rutier. Starea sa este, în continuare, gravă.
Mario Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe