DOSARUL BANCHERILOR: Mihai Stan a fost arestat de Tribunalul Capitalei

Unul din liderii grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, a fost arestat, sâmbătă, de către un complet de judecată al Tribunalului Capitalei, un alt complet urmând a se pronunţa în cazul a 24 de persoane implicate în reţeaua de înşelăciuni ale unităţilor bancare.

Urmărește
932 afișări
Imaginea articolului DOSARUL BANCHERILOR: Mihai Stan a fost arestat de Tribunalul Capitalei

DOSARUL BANCHERILOR: Mihai Stan a fost arestat de Tribunalul Capitalei (Imagine: Shutterstock)

Totodată, Tribunalul Călăraşi a emis, sâmbătă, zece mandate de arestare preventivă pe numele altor persoane implicae în obţinere frauduloasă de credite.

Lider al grupării de fraudare a băncilor, Mihai Stan, a încercat să obţină ilicit fonduri europene, prin intermediul a trei societăţi, Ancuta SRL, Alram Servinvest şi Eurotrading SRL, în baza unor documente şi declaraţii false, potrivit DIICOT.

Mihai Stan este acuzat că în perioada 2010-2012 i-a determinat pe reprezentanţii celor trei societăţi comerciale "să prezinte şi să folosească documente şi declaraţii false faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene (pntru partea de finanţare de 90 la sută din fonduri europene)", precum şi fonduri din bugetul de stat, pentru partea de finanţare de zece la sută.

Totodată, Mihai Stan ar folosit în raport de băncile comerciale CEC Bank, BRD, OTP Bank, Piraeus Bank, Eximbank şi Garanti Bank, înscrisuri sub semnătură privată (situaţii financiare şi bilanţuri contabile) şi înscrisuri oficiale falsificate (certificate de atestare fiscală şi acte de identitate), "în scopul producerii de consecinţe juridice cu ocazia negocierii, încheierii şi executării unor contracte de creditare cu unităţi bancre din România", arată DIICOT.

Mihai Stan i-ar fi determinat pe Denisa Amuza, Georgiana Piturca, Marin Tudoroiu, Mihai Toma, Ion Sintu, Floarea Nae, Andrea Benga, Marian Mavrodin, Tiberiu Hurdugaci şi Marian Sava să folosească în raport cu băncile comerciale acte false.

Mihai Stan se prezenta la bănci sub identităţi false, depunând copii după acte de identitate cu fotografia lui, însă datele corespundeau altei persoane.

Din cauza complexităţii dosarului, zece persoane sunt anchetate la Călăraşi pentru fraude de 15 milioane de euro, iar alte 38 sunt cercetate la Bucureşti pentru o înşelăciune de şapte milioane de euro, dintre acestea 25 fiind reţinute în Capitală de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Orgnizată şi Terorism (DIICOT).

Sâmbătă, un complet al Tribunalului Călăraşi a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele lui Adrian Ruse, Dorel Cristescu, George Radu, Florian Răsuceanu, Niculina Tănase, Victor Fotache, Adrian Botev, Ionel Matei, Florian Lazăr şi Nicolae Moga, aceştia fiind acuzaţi că ar fi beneficiat de credite bancare cu acte false ca persoane fizice sau juridice.

Decizia instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti de către avocaţii celor zece arestaţi preventiv.

Pe de altă parte, Mihai Stan - care nu fusese găsit la domiciliu când i-a fost percheziţionată locuinţa miercuri - a fost audiat şi reţinut vineri de procurorii DIICOT, pentru obţinere sau tentativă de obţinere ilicită de credite bancare.

Un complet de judecată al Tribunalului Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a lui Stan, instanţa admiţând astfel propunerea procurorilor.

Separat, un alt complet de judecată sesizat, vineri, de către DIICOT cu o cerere de arestare preventivă a altor 24 de persoane implicate în fraude bancare urmează să se pronunţe sâmbătă, la ora 20.00. Instanţa a terminat audierile în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 4.00.

Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte Băncii Române de Dezvoltare (BRD), Florian Dragoş Diaconescu, fost general al Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) şi celălat lider al grupări, Daniel Ruse, un personaj al lumii interlope din Olteniţa, urmează să afle dacă vor fi arestaţi sau cercetaţi în stare de libertate. Ei au fost reţinuţi alături de alte 21 de persoane.

Învinuiţii din dosarul fraudelor bancare sunt acuzaţi că ar fi obţinut, în mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în baza unor documente falsificate, finanţarea unor proiecte de achiziţii utilaje, prin intermediul unor societăţi comerciale controlate de către liderii grupării, potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Activitatea infracţională a fost sprijinită, au arătat procurorii, de către învinuiţii Aurel Şaramet, având calitatea de director al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Claudiu Cercel-Duca, vicepreşedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Cătălin Ionuţ Roşu şi Andrei Atanasiu, angajaţi în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi Florian Dragoş Diaconescu.

"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Bucureşti şi Biroul Teritorial Călăraşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Bucureşti au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor. În acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un număr de 50 de percheziţii domiciliare la locuinţele învinuiţilor precum si la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Călăraşi şi Giurgiu", se arăta într-un comunicat de miercuri al Direcţiei.

Potrivit sursei citate, în perioada 2010-2012, membrii grupului infracţional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse, au realizat beneficii financiare substanţiale prin fraude bancare, respectiv obţinerea sau încercarea de a obţine un număr de 40 de credite de la 16 unităţi bancare de pe teritoriul României, prin utilizarea unor documente falsificate.

Aurel Şaramet, suspendat de la conducerea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, este cercetat în libertate.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici