Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că accidentul a avut drept cauză neasigurarea la efectuarea unui viraj.
”Pe DN1C între localităţile Coplean şi Căşeiu a avut loc un accident rutier grav în care au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă care transporta pacienţi la dializă. Accidentul s-a produs din vina conducătorului auto care conducea autoturismul, stabilindu-se că acesta nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu ambulanţa. În urma accidentului cinci persoane au fost rănite, mai grav patru persoane din ambulanţă şi mai uşor conducătorul auto vinovat de producerea accidentului”, a spus Morar.
Victimele au fost transportate la Spitalul Dej pentru acordarea de îngrijiri medicale.